# CC discută pe 24 iunie noua sesizare a PNL în cazul Dan Şova

_Published: 2015-06-15_

**Curtea Constituțională a României va discuta pe 24 iunie noua

sesizare a PNL referitoare la reluarea votului la Senat în cazul cererii

 de încuviințare a reținerii și arestării preventive a lui Dan Șova.**
Pe 8 iunie, liberalul Cătălin Boboc a anunțat că senatorii PNL au

atacat la Curtea Constituţională hotărârea camerei superioare a

Parlamentului referitoare la reluarea votului în cazul Șova.
„Am

depus la Secretariatul general al Senatului, care va depune în aceeași

zi la CCR contestația noastră privind hotărârea redactată săptămâna

trecută în cazul cererii ministrului Justiției privindu-l pe senatorul

Șova. Așa cum am spus de la început, din luna martie, PSD a tratat acest

 subiect într-un mod abuziv. Iată că evenimentele din ultima perioadă ne

 lămuresc, dacă vreți, din ce cauză domnul Ponta și PSD au fost

interesați să prelungească și ar fi făcut-o în continuare dacă noi nu

făceam acea presiune în sensul respectării legii. Din păcate, ei au

forțat din nou regulamentul și toate prevederile pe care noi ne bazăm,

tratând cu lipsă de respect, dacă nu cu aroganță, legislația din țara

asta. Așteptăm ca membrii CCR să se pronunțe și noi suntem încrezători

că rezultatul va fi acela că prin votul repetat sau prin interpretarea

(votului — n.r.) din prima hotărâre dată de Senat, practic, conducerea

Senatului a creat un alt efect juridic”, a spus Boboc.
El a

continuat, arătând că senatorul Dan Șova ar trebui să se prezinte în

fața unui judecător, ca orice cetățean. „În țara asta nimeni nu este mai

 presus de lege, nimeni nu are un tratament preferențial și domnul Șova,

 fără a ne pronunța noi despre vinovăția sau nevinovăția dumnealui, ar

trebui, ca orice cetățean simplu, să meargă în fața unui judecător iar

acesta să se pronunțe asupra cererii Parchetului”, a adăugat el.
Senatorul

 PNL Marinică Dincă a explicat că, prin contestația depusă, PNL solicită

 să se respecte dispozițiile constituționale pe care CCR le-a invocat în

 decizia referitoare la hotărârea din 25 martie a Senatului.
