# Mazăre va fi adus în țară luni, cu escortă

_Published: 2019-05-15_

Poliția Română a comunicat oficial că fostul primar al Constanței va ajunge în România la începutul săptămânii viitoare. Cererea de extrădare a fost trimisă în weekend autorităților din Madagascar, iar luni acestea au anunțat că au admis solicitarea. Acum urmează doar aducerea lui Radu Mazăre pe teritoriul țării.

„_În urma informării transmise de autorităţile din Republica Madagascar, la data de 14 mai, cu privire la admiterea extrădării persoanei urmărite internaţional Radu Ştefan Mazăre, Poliţia Română a demarat de îndată formalităţile necesare aducerii în ţară a acesteia. Astfel, s-a constituit o escortă, formată din poliţişti români, care se va deplasa în Republica Madagascar, pentru preluarea persoanei urmărite internaţional, întoarcerea pe teritoriul României urmând a avea loc la data de 20 mai 2019_”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române.
