Sursa: Administratia prezidențială

Klaus Iohannis se află astăzi într-o vizită oficială în Republica Bulgaria, unde au avut loc o serie de evenimente, inclusiv așa numite „convorbiri tête-à-tête” cu președintele bulgar Rumen Radev, pe lângă cele oficiale.

La final au fost oferite declarații de presă comune de către cei doi lideri de stat, în cadrul cărora a fost abordat inclusiv subiectul aderării celor două țări la Schengen, dat fiind că ne-a fost refuzat din nou accesul, în același timp.

Declarațiile au fost făcute după semnarea Declarației privind Parteneriatul Strategic, pe care Iohannis l-a denumitun moment-cheie pentru relațiile bilaterale”. Președintele României a vorbit despre necesitatea unei cooperări și mai strânse cu Bulgaria, afirmând că „trebuie să lucrăm mai mult și mai bine împreună în scopul menținerii securității și a stabilității la Marea Neagră, care este de interes strategic pentru întreaga Alianță”. Cât despre aderarea la spațiul Schengen, se merge înainte… cu speranță.

Am convenit să continuăm activ demersurile pentru a asigura adoptarea, în acest an, a Deciziei de aderare pentru cele două ţări. România și Bulgaria sunt pregătite pentru aderare – am dovedit-o prin acțiunile noastre – și acționează responsabil cele două state pentru protejarea spațiului Schengen.

În plus, chiar dacă extinderea nu este legată de migrația ilegală de la frontierele externe, noi ne-am exprimat disponibilitatea de a fi parte a soluțiilor pentru gestionarea acestei provocări.

(…) Statele noastre, România și Bulgaria, sunt perfect pregătite pentru a accede în spațiul Schengen. Noi îndeplinim toate condițiile acquis-ului Schengen și fiindcă vorbim despre Uniunea Europeană și acquis-ul Schengen, dați-mi voie să detaliez un pic ce vreau să spun. Schengen este un spațiu al liberei circulații, deci spațiul Schengen se referă la un drept al cetățeanului european de a circula liber în statele Uniunii Europene.

Migrația ilegală este cu totul și cu totul altceva. Migrația ilegală vorbește despre oameni care ilegal intră în Uniunea Europeană și încearcă să treacă dintr-un stat în altul. Combaterea migrației ilegale are, în concluzie, de-a face cu a îngrădi dreptul unor persoane care nu trebuie să fie în Uniune, să intre în Uniune, respectiv cei care au fost găsiți că au intrat să fie gestionați corect și ferm.

Din motive politice, aceste două chestiuni sunt amestecate de unii politicieni europeni. Este o eroare. Dar, noi înțelegem dificultățile unor state europene în chestiunea migrației ilegale, suntem dispuși să participăm în toate programele care vin să rezolve aceste chestiuni. Am făcut-o și până acum, am dovedit că știm să gestionăm și migrația ilegală care, doar artificial este amestecată cu chestiunea Schengen.

În continuare, eu pot să vorbesc doar pentru România, dar am înțeles de la domnul Președinte Radev că și în Bulgaria este aceeași abordare. Noi vom face tot ce putem și putem să îngrădim migrația ilegală pentru a veni astfel în sprijinul partenerilor și prietenilor noștri care suportă și controlează mai greu acest fenomen al migrației ilegale. În contra-partidă, avem pretenția să ne fie recunoscut dreptul de a fi parte din Schengen și sperăm ca în acest an să primim un vot pozitiv pentru acest lucru”, a afirmat președintele Iohannis.

Articolul precedentEducație, prin participare și implicare: Societatea RAJA îi încurajează pe cei mici să învețe despre calitățile apei
Articolul următorFalsul chirurg italian Matteo Politi, condamnat definitiv la închisoare cu executare