Klaus Iohannis a discutat, marți, cu președintele Bulgariei Rumen Radev despre diversificarea surselor de energie și a rutelor de transport, precizând că interconectorul Bulgaria-Grecia trebuie să devină operațional în cel mai scurt timp.
„Odată finalizat, acesta va putea fi conectat la gazoductul BRUA și astfel Coridorul Vertical de Gaze, care are o importanță crucială, ar deveni funcțional”, a declarat Klaus Iohannis.
La rândul său, președintele bulgar Rumen Radev a menționat că au început lucrările pentru finalizarea interconectorului dintre Grecia şi Bulgaria. Mai mult, oficialul a precizat că în viitor e nevoie de un plan pentru a crește anual capacitățile interconectorului între cele două țări.
„Bulgaria a achiziţionat 20% din terminalul din Alexandroupoli (…) dar trebuie să lucrăm mai intens în realizarea acestor proiecte. (…) Nu putem să ne mai gândim doar la conectivitatea bilaterală între Bulgaria şi România, ar trebui să privim acest lucru într-un cuprins mai larg: România, Bulgaria, Grecia, spre Turcia şi să căutăm posibilităţile cele mai bune”, a declarat preşedintele bulgar.
Iohannis: „Nu considerăm că acest conflict se va extinde în ţările NATO”
Președintele României a menționat că e nevoie permamentă ca statele membre NATO să nu permită o pătrundere în securitate în această regiune, amintind de dronele care au ajuns în Croația și în țara noastră.
„Avem lovituri care sunt la câţiva kilometri de graniţa cu Polonia, ceea ce este foarte, foarte îngrijorător, există potenţial pentru destabilizarea situaţiei şi în Moldova, vecină României, aşa că riscurile există, sunt prezente”, a declarat Iohannis.
Totodată, șeful statului a reiterat importanța consolidării flancului estic al Alianței pentru ca nimeni să nu aibă ideea de a-l ataca.
„Este foarte clar că flancul estic trebuie consolidat, trebuie echilibrat în aşa fel încât şi în partea noastră, partea sudică, partea spre Marea Neagră să fie la fel de bine consolidat şi apărat cum este partea nordică, spre Baltică. În acest sens noi credem că putem să prevenim orice conflict pe zona noastră”, a mai spus președintele României.
Iohannis: „Parcurgem cea mai gravă criză de după cel de-al Doilea Război Mondial”