# Iohannis, contact cu o persoană pozitivă Covid. Testul său a ieșit bine, dar și-a amânat o vizită

_Published: 2021-10-14_

Președintele Klaus Iohannis rămâne în țară în acest weekend, în condițiile în care avea de făcut o vizită de câteva zile în Letonia.

Motivul, absolut „lumesc”: Iohannis a intrat în contact în cadrul unei alte întâlniri cu Egils Levits, președintele Republicii Letonia, iar acesta ulterior a fost testat pozitiv Covid.

Potrivit informațiilor oficiale, președintele Iohannis a fost testat astăzi, iar testul a ieșit negativ. Însă, dată fiind situația omologului său, pe care trebuia să îl viziteze, programul de sfârșit de săptămână i-a fost anulat.

Conform [Digi24](https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/klaus-iohannis-a-fost-testat-pentru-covid-19-seful-statului-isi-amana-vizita-in-letonia-dupa-ce-presedintele-levits-s-a-infectat-1700933), Klaus Iohannis urma să petreacă doar două zile în Republica Letonia, în perioada 15 – 16 octombrie. Dar nu a fost să fie.

Sursa citată arată că Iohannis a intrat în contact cu președintele Levitis chiar ieri, în Suedia, unde a avut loc un Forum dedicat Comemorării Holocaustului și Combaterii Antisemitismului, cei doi urmând a se vedea și în cadrul unei întâlniri oficiale în Republica Letonia.

Aseară însă, preşedintele Egils Levits a fost testat cu un test rapid antigen imediat după ce a revenit din Suedia și a ieşit pozitiv. Ulterior, infecția cu SARS-CoV-2 a fost confirmată și de testul PCR, așa că toate întâlnirile acestuia au fost amânate. Aparent, preşedintele leton l-ar fi sunat personal pe Iohannis pentru a-i explica situaţia şi pentru a amâna vizita.
