Propunere legislativă a USR, după cazul de la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon” București, proiectul fiind depus marți de deputatul Emanuel Ungureanu și câțiva alți membri ai formațiunii.
Concret, legea prevede obligativitatea unităților medicale cu paturi să fi dotate cu a buton de panică în saloane, precum și cu camere de supraveghere în secțiile ATI, în Unitățile de Primiri Urgențe și în sălile de operații.
Aceasta a explicat deputatul Ungureanu, care este vicepreședinte al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, într-un comunicat al USR, cu mențiunea că dotările enumerate trebuie să fie o condiție pentru acreditarea unui spital.
„Butonul de panică ar fi o metodă de protecție a pacientului, la fel și camerele video. Avem medici extraordinari care trebuie să-și facă meseria într-un sistem care nu-i susține. Camera video nu înseamnă introducerea unui sistem polițienesc, ci protecția celor care își fac meseria cu bună credință, departajarea lor de cei care nu respectă rigorile meseriei.
Țineți minte cum, cu o cameră de supraveghere, am aflat adevărul legat de cum a ars un pacient pe masa de operație în Spitalul Floreasca? Despre asta vorbim – măsurarea obiectivă, nu pe emoție sau declarații părtinitoare. Statul trebuie să aibă mijloace obiective de măsurare a situațiilor cu semn de întrebare. Așa reconstruim încrederea în sistem, între medic și pacient”, a precizat Ungureanu.
Totodată, este citată și o altă părere în comunicat, a unui cadru medical, vizavi de o eventuală nouă lege a malpraxisului. Potrivit doctorului Adrian Wiener, deputat USR, „medicul este în epicentrul unor probleme de sistem. Riscul de eroare, din acest motiv, este și mai mare.
Avem sute de localități din România fără servicii medicale, așa se face că pe spitalele județene, spre exemplu, presiunea e enormă și medicii sunt epuizați, dar lăsați să se descurce singuri într-un sistem fără reguli și cu lipsuri materiale. Tocmai de aceea trebuie să protejăm medicul și să nu uităm că decizia politică de pus în practică trebuie să fie una care vine din gura unui om cu autoritate, nu un personaj ca Alexandru Rafila.
Avem nevoie de o lege nouă a malpraxisului, de o delimitare netă între circuitul de Terapie Intensivă și cel de paliație. Asta, însă, se rezolvă prin discuții cu datele în față, nu pe un val de emoție. Și nu cu oameni care și-au pierdut credibilitatea”.