Azi, în inima Primăriei Sectorului 1, civilizația a capitulat în fața caniculei. Două ființe omenești – una gravidă, cealaltă mai puțin spectaculoasă, dar la fel de vulnerabilă – au cedat fizic pe altarul unei ”economii” dubioase la bugetul de răcire.
Să nu fim naivi: răceala administrativă a domnului Primar Tuță nu mai e demult doar metaforă. Când în clădirea de patrimoniu a Primăriei devine impracticabil să respiri, nu din pricina istoriei, ci din pricina gradelor Celsius, e limpede că avem de-a face cu managementul catastrofic ridicat la rang de performanță.
Chillerul – acea minune tehnologică ce a ținut în viață funcționărimea de pe vremea lui Tudorache și, uluitor, chiar și în „epoca useristă” a Clotildei Armand – a fost sacrificat, anul acesta, pe altarul zgârceniei (?), al ignoranței (?) sau poate al unui calcul ezoteric pe care doar inițiații administrației locale îl pot pătrunde.
Se invocă, în continuare, impenetrabilitatea zidurilor de patrimoniu, ca și cum aerul condiționat ar atenta la dantela istoriei, dar, unde-i lege, știm cu toții, nu-i tocmeală! În realitate, lipsa minimului confort devine practică standard, într-o instituție pentru care, se pare, exodul la urgențe e singura formă de ieșire din decor.
Dar ”cordele”, cât (ne) costă ”coardele”?
Desigur, dacă te iei după isteria mediatică, s-ar putea să crezi că problema cardinală a Sectorului 1 nu e absența răcorii, ci prezența… „coardelor”. Da, „coardele” – epitetul predilect (alături de ”fătălău”, nu?) al doamnei Dana Budeanu. Ce să mai discutăm despre competență, despre onoare, despre meritocrație?
Narațiunea dominantă e servită cu damf de monden, într-un spectacol grotesc în care profesionalismul autentic e strivit între veșnicele răfuieli de mahala și câteva cadre pe celebrul Facebook unde totul pare rupt dintr-un film cu buget redus și maxim 1,8* din 211.334 votanți. Am vrut să zic comentarii.
Dar nu se oprește aici suita anecdotică. Să punctăm, cu promisiunea că vom urmări cu atenție și îngrijorare, și acea „mică problemă” care zburdă, nestingherită, prin târg și, mai ales, prin instituție: se șoptește cu sârg că de când Ministerul Muncii a ajuns la domnul Florin Manole, partenerul de înțelegeri bune al primarului Tuță, Inspecția Muncii (ITM) ar evita cu grație să mai deranjeze ordinea desăvârșită din Sectorul 1. Desigur, asemenea zvonuri nu sunt decât tulburări ale răuvoitorilor, picături de venin picurate în ceaiul deja amar al administrației locale.
Eu, unul, refuz să cred că Inspecția Muncii ar putea cădea pradă sentimentelor de delăsare – dar remarc, totuși, că fumul zvonului persistă cam prea mult pentru un foc inexistent.
Împreună cu această poveste, plutește și nostalgia difuză după vremurile Clotildei, când, zic unii, „măcar funcționau chestiile elementare”. Dacă mai adăugăm la acest peisaj dezolant și sindicatul inefabil, împreună cu ritualul zilnic al bârfelor de birou, tabloul devine complet: o administrație în care mediocritatea a devenit regulă, iar scandalul, un sport municipal.
Nu vreau să cad în păcatul generalizărilor, dar, sincer, Primăria Sectorului 1 arată astăzi ca un roman prost scris de Nicolae Ciucă: multă beznă, personaje bizare și o senzație apăsătoare că logica a fost demult evacuată din clădire.
Ce urmează? Poate o dezbatere academică despre diferența dintre „chiller” și „coardă”, moderați de vreun sindicalist cu legitimație (încă ne) expirată. Sau, cine știe, încă o rundă de leșinuri, poate de data asta cu spectatori la balcoane, să se bucure și poporul de spectacolul degradării administrative.
Până una, alta, nu-mi rămâne decât să constat: foc fără fum nu există, iar la Primăria Sectorului 1, fumul a devenit principalul vector de imagine. Iar fumul ăla alb de acum un an încearcă valențe înecăcioase și în curând nedigerabile. Până astăzi, primarul PNL de la Sectorul 1, George Tuță nu a livrat nimic din ce a promis în campania electorală. Se anunță încă patru ani pierduți!
