Sursa: spitalfelix.ro

Doi medici din cadrul Spitalului Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix sunt acuzați de luare de mită, în legătură cu tratamentele pe care le ofereau pacienților.

Cele două cadre medicale au fost plasate sunb control judiciar și, pentru următoarele două luni, au interdicția de a mai profesa ca medici.

Acuzațiile vin cel mai probabil în urma unor denunțuri. Însă, totodată, anchetatorii au efectuat patru percheziţii domiciliare (două la domiciliul unor persoane fizice, două la cabinetele medicale), în urma acestora ridicându-se o sumă consistentă de bani.

Așa se face că cei doi doctori au fost acuzați de luare de mită în formă continuată, iar „prin ordonanţa din data de 11.04.2025 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor a fost dispusă măsura controlului judiciar faţă de cei doi inculpaţi pe o durată de 60 de zile, dispunându-se faţă de aceştia obligaţia de a nu mai exercita profesia de medic”.

Fapta inculpatului C.M.S., care, în perioada octombrie – decembrie 2024, având funcţia de medic primar în cadrul Spitalului Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix, în mod direct şi indirect, a primit bani şi alte foloase necuvenite (băuturi alcoolice, produse alcoolice) de la mai multe personae, pentru sine, în legătură cu atribuţiile sale de serviciu specific internării pacienţilor, respective tratării şi consultării acestora în vederea recuperării medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată (15 acte materiale).

Fapta inculpatei CMA, care, în perioada octombrie – decembrie 2024, având funcţia de medic primar în cadrul Spitalului Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix, în mod direct şi indirect, a primit bani de la mai multe personae, pentru sine, în legătură cu atribuţiile sale de serviciu specific internării pacienţilor, respective tratării şi consultării acestora în vederea recuperării medicale, întruneşte lementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată (3 acte materiale)”, detaliază procurorii.

Potrivit site-ului unității medicale, cel mai probabil cei doi inculpați sunt Marius Sandu Căprar și Anca Mariana Căprar, ambii medici primari medicină fizică și de reabilitare în cadrul Secției Clinice recuperare, medicină fizică și balneologie (RMFB) II.

Articolul precedentAutoritate cu sens, nu doar cu putere – ANPC adoptă procedura de sancționare la cifra de afaceri pentru abaterile din piața de energie și gaze naturale
Articolul următorCrin Antonescu, la atac: „Victor Ponta, plagiator, mincinos patentat”