Președintele României, Klaus Iohannis, va avea un program încărcat imediat după Paște.
În perioada 18–26 aprilie sunt programate vizite oficiale în Republica Federativă a Braziliei, în Republica Chile și în Republica Argentina, explicația fiind aceea că se dorește „relansarea dialogului la nivel înalt cu statele Americii Latine și redinamizarea interacțiunilor bilaterale la nivel politico-diplomatic, respectiv sectorial”, plus deschiderea de „noi oportunități de colaborare în domenii de interes crescut, inclusiv cele privind răspunsul comun la o serie de provocări la nivel global”.
Promisiunea este aceea că va fi aprofundat „dialogul politico-diplomatic pe teme de interes comun”, urmând a se discuta și despre războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, urmărindu-se totodată și „creșterea profilului politic și economic al României în acest spațiu; impulsionarea contactelor sectoriale și dezvoltarea unor proiecte bilaterale concrete în domeniile economiei, comerțului, cercetării, protecției mediului și schimbărilor climatice, agricultură, educație, cultură, protecție civilă și altele.
Din ce s-a anunțat deja, vizita în Brazilia este prima la nivel de șef de stat în ultimii 23 de ani, președintele Iohannis urmând a discuta cu președintele Luiz Inácio Lula da Silva. În Chile, Iohannis va avea discuții oficiale cu președintele Gabriel Boric, în în cadrul întâlnirii urmând a fi semnat un Memorandum de înțelegere între instituțiile responsabile din cele două țări.
„Programul oficial va mai include și vizitarea, împreună cu omologul chilian, a Muzeului Memoriei și al Drepturilor Omului din Santiago de Chile, proiect de un simbolism special pentru statul gazdă. Președintele României va dona muzeului un set de documente diplomatice de arhivă privind salvarea unui număr mare de evrei de către consulul chilian Samuel de Campo, activ la București în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. De asemenea, vor fi donate copii ale documentelor referitoare la refugiații chilieni evacuați de autoritățile române și primiți în România, după lovitura de stat din 1973, care a fost urmată de o etapă sângeroasă în istoria Chile”.
A treia vizită anunțată, cea în Argentina, este prima vizită la acest nivel în ultimii 30 de ani, ocazie cu care Iohannis va avea o întrevedere cu președintele Alberto Fernández. „Cu prilejul vizitei oficiale în Republica Argentina, vor fi semnate documente bilaterale de cooperare în domeniul situațiilor de urgență și în cel al cercetării agricole”, este anunțul oficial.