Ce spunea Tariceanu


”Societatea trebuie să fie preocupată să avem o justiție corectă și independentă, nu una folosită pe post de măciucă politică. Unii se gândesc poate la asta sau poate sunt luați de val. Sunt siderat când văd oameni care susțin un procuror. România democratică e România procurorilor? Nu cred lucrul ăsta. Vine împotriva convingerilor mele cele mai profunde. Am trăit în comunism, familia mea a avut de suferit. Sunt oameni care au suferit din cauza metodelor pe care procuratura le-a utilizat din nou în România în ultimii 10-12 ani. Servicii secrete, dosare secrete, totul făcut să îl înfunde pe X sau pe Y. Sunt partide care au fost decimate.”

Ce spune comunicatul CSM

”Secţia pentru procurori dezavuează public declaraţiile domnului Călin Popescu- Tăriceanu, din data de 13 martie 2018, în cadrul emisiunii ,,Jurnalul de seară”, difuzată de postul de televiziune Digi 24.

Având în vedere lansarea, preluarea şi amplificarea în spaţiul public, prin intermediul mass media, a unor afirmaţii foarte grave privitoare la activitatea procurorilor, Secţia constată că acestea s-au intensificat, dobândind un real potenţial de afectare a reputaţiei profesionale, a demnităţii şi prestigiului profesiei de procuror.

Secţia pentru procurori subliniază că activitatea corpului profesional al procurorilor se desfăşoară conform dispoziţiilor legale, cu respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor faţă de care se desfăşoară proceduri penale. Acreditarea ideii în spaţiul public că procurorii îşi desfăşoară activitatea în mod abuziv, cu depăşirea cadrului legal aplicabil, depăşeste limitele discursului public acceptabil, cu consecinţa încălcării demnităţii profesionale şi a prestigiului funcţiei de procuror.

Secţia pentru procurori, fără a încălca dreptul la liberă exprimare al oricărui cetăţean, atrage atenţia că discursul public trebuie să fie unul echilibrat, care să nu aducă atingere activităţii procurorilor şi imaginii de ansamblu a acestui corp profesional şi reaminteşte înalţilor reprezentanţi ai statului că respectarea principiului separaţiei puterilor în stat şi al cooperării loiale impune, înainte de toate, respect reciproc şi responsabilitate.”

Articolul precedentRareș Bogdan – Părăsesc presa cu durere, a fost cea mai grea decizie din viața mea
Articolul următorDenise Rifai: „Mă bucur pentru Rareş”