Din boxa apărătorilor, un avocat din Baroul Argeș a trecut direct în boxa acuzaților, după ce procurorii anticorupție l-au prins că se ocupa cu trafic de influență. În urmă cu aproape o lună, avocatul era arestat la domiciliu, iar ieri a fost trimis în judecată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt: în noaptea de 30.09.2019/01.10.2019, inculpatul, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins în mod direct de la o persoană, condamnată într-un dosar penal, în primă instanță, suma de 2.000 euro. Banii respectivi ar fi fost pretinși de inculpat în schimbul influenței pe care ar fi afirmat că o are asupra magistraților din cadrul Curții de Apel Pitești, care urmau să soluționeze apelul în dosarul penal în care era judecată persoana respectivă, și pe care ar fi promis că-i va determina să pronunțe o soluție favorabilă, de condamnare cu suspendare.

În același context, în ziua de 01.10.2019, în jurul orelor 19:00, inculpatul ar fi primit de la cumpărătorul de influență suma de 5.000 lei, ca parte din suma de 2.000 euro pretinsă anterior. În cauză s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului, până la concurența sumei de 5.000 lei, asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului”, se arată într-o informare a DNA.

Procurorii au vrut ca avocatul să fie arestat preventiv, însă instanța a respins această cerere. Culmea, cererea de arestare preventivă s-a judecat la Curtea de Apel Pitești, unde se lăuda avocatul că poate – în schimbul unor sume de bani – să rezolve dosare.

Respinge, ca neîntemeiată, propunerea din data de 22 ianuarie 2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti. Dispune luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpatul ILIE IONEL, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data 22.01.2020. Impune inculpatului ILIE IONEL, obligaţia de a nu părăsi imobilul în care locuieşte, fără permisiunea organului judiciar competent”, se arăta în soluția instanței, care a rămas definitivă ca urmare a respingerii contestației promovate chiar de inculpatul-avocat.