# Denunţ Penal pentru şefa OMV

_Published: 2013-02-14_

**Echipa „Jurnal de Investigaţii” formulează un denunţ penal la adresa Marianei Gheorghe şi a altor membri din staff-ul OMV Petrom SA. Astfel, le cerem procurorilor să se pronunţe dacă Mariana Gheorghe s-a substituit autorităţilor statului român când a dispus asupra Muzeului Naţional al Petrolului, despre care avem cunoştinţă că este instituţie publică. În situaţia de mai sus, Mariana Gheorghe va trebui să explice de ce OMV continuă să administreze muzeul (cu o valoare imobiliară deosebită), deşi odată cu privatizarea şi-a pierdut dreptul de administrare.**

La sfârşitul anului 2001, urmaşii proprietarului unei case

impunătoare, monument istoric, cu zece camere, din centrul Ploieştiului

(plus un teren de aproape 2.000 de metri pătraţi), au făcut o solicitare

 de restituire a imobilului. Proprietarul fusese expropriat în 1960,

urmare a unor decrete şi acte abuzive ale statului comunist, iar

clădirea a fost transformată, un an mai târziu, în Muzeul Republican al

Petrolului.

**Substituire de calitate**

[https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/W1siZiIsIjIwMTMvMDIvMTUvMTRfNDFfMzNfMTM3X2ZhY3NfMV8yXzMuanBnIl1d/facs%201-2-3.jpg](https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/W1siZiIsIjIwMTMvMDIvMTUvMTRfNDFfMzNfMTM3X2ZhY3NfMV8yXzMuanBnIl1d/facs%201-2-3.jpg)

După zece ani în care solicitarea a strâns praful prin sertare sau

s-a plimbat între instituţii, cererea lui Andrei-Grigore Alexandrescu şi

 a altor doi moştenitori ai fostului proprietar Ioan Constantin a primit

 un răspuns neaşteptat, de la OMV!
Pe 5 august 2010 au primit o

decizie de respingere a notificării, dar nu din partea Primăriei

Ploieşti, căreia i se adresaseră cu cererea de revendicare,

 nici măcar a Consiliului Judeţean Prahova, ci a … SC OMV Petrom SA.

Deşi bulversaţi de antetul de pe scrisoarea expeditorului, mai ales că

nimeni nu îi înştinţase vreodată, cum spune legea, despre „traseul”

cererii de revendicare, oamenii au trecut peste nedumeriri şi au dat în

judecată, la Tribunalul Bucureşti, compania austriacă. Nouă însă ni s-a

părut ciudat faptul că tocmai OMV a răspuns la solicitare şi am căutat

să desluşim mecanismele prin care a ajuns compania austriacă să dispună

de clădirea care găzduieşte, de mai bine de 50 de ani, Muzeul Naţional

al Petrolului. Decizia de respingere a notificării, semnată chiar de

Mariana Gheorghe, managerul general al Petrom, dar şi de directorul

serviciului juridic, nu conţine referiri asupra dreptului OMV de a

dispune asupra Muzeului. Aici, Mariana Gheorghe menţionează doar

ordonanţa de urgenţă prin care s-a înfiinţat SNP Petrom şi hotărârea

judecătorească prin care s-a aprobat schimbarea denumirii în SC OMV

Petrom SA. Astfel de acte nu dovedesc nici proprietatea, nici dreptul de

 folosinţă!

**Muzeul este instituţie publică**

[https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/W1siZiIsIjIwMTMvMDIvMTUvMTRfNDdfNDlfNDgzX3RhYmVsLmpwZyJdXQ/tabel.jpg](https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/W1siZiIsIjIwMTMvMDIvMTUvMTRfNDdfNDlfNDgzX3RhYmVsLmpwZyJdXQ/tabel.jpg)

Potrivit documentelor oficiale ale statului român, Muzeul Naţional al

 Petrolului este instituţie publică. Îl regăsim astfel în Legea 62/1992

pentru rectificarea bugetului de stat pe 1992 – „VENITURILE, SUBVENŢIILE

 ŞI CHELTUIELILE INSTITUŢIILOR PUBLICE – finanţate din veniturile

extrabugetare şi subvenţii de la buget – (…) Cap.53.I «Cultură şi

artă» – Muzeul Petrolului”.
Reapare,

 un an mai târziu, într-o ordonanţă de urgenţă (2/1993), tot ca

instituţie publică, cu precizarea suplimentară „Începând cu data de 1

decembrie 1993, Muzeul Petrolului va fi finanţat din veniturile Regiei

Autonome a Petrolului «Petrom» – Bucureşti”. Din 1993 încoace, statutul

Muzeului nu se mai putea modifica decât prin Hotărâre de Guvern. Dacă nu

 există o astfel de HG, atunci Muzeul a rămas o instituţie publică”,

ne-au confirmat surse din Ministerul Industriilor. Într-adevăr, nicio

Hotărâre de Guvern şi nici un alt act normativ nu a mai schimbat

statutul de instituţie publică, astfel încât edificiul care-l găzduieşte

 este domeniu public al statului.

**Expertiza întăreşte că e domeniu public	**

[https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/W1siZiIsIjIwMTMvMDIvMTUvMTRfMzZfMDFfODc1X0RTQ184NDM5LkpQRyJdXQ/DSC_8439.JPG](https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/W1siZiIsIjIwMTMvMDIvMTUvMTRfMzZfMDFfODc1X0RTQ184NDM5LkpQRyJdXQ/DSC_8439.JPG)

Expertiza tehnică făcută în dosarul Alexandrescu împotriva OMV vine să confirme acest fapt, chiar dacă indirect.
Dorel

 Avram, autorul raportului de expertiză din dosar, a trecut şi el „ca

gâsca prin apă” peste problema proprietarului, dar a făcut referire, în

câteva rânduri, la faptul că OMV are drept de administrare a clădirii.

Afirmaţia întăreşte faptul că muzeul este proprietate publică, deoarece

„dreptul de administrare vizează numai bunurile din proprietatea

publică, care potrivit art 135 alin (5) din Constituţie, pot fi date în

administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice, excluzându-se

din categoria titularilor dreptului de administrare persoanele juridice

cu capital privat”, ne-au declarat specialişti în drept. Aceasta

înseamnă că OMV Petrom, societate cu capital majoritar privat, nu are

niciun drept de administrare asupra Muzeului Naţional al Petrolului,

instituţie publică.
Angajaţii muzeului ne-au confirmat că OMV nu

deţine acte în regulă asupra clădirii. „Nici nu ştiţi cât de greu ne

este să obţinem, din lipsa actelor, un certificat de urbanism sau o

autorizaţie de construire. Ştim sigur doar că imobilul este revendicat,

dar OMV nu este proprietar şi nici prea multe acte nu sunt”, ne-a spus

un salariat al muzeului, sub rezerva confidenţialităţii.

**Transparenţă numai în reclame **

[https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/W1siZiIsIjIwMTMvMDIvMTUvMTVfMTFfMzZfMTQyX3Njcmlzb2FyZS5qcGciXV0/scrisoare.jpg](https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/W1siZiIsIjIwMTMvMDIvMTUvMTVfMTFfMzZfMTQyX3Njcmlzb2FyZS5qcGciXV0/scrisoare.jpg)

„Jurnal de Investigaţii” a solicitat OMV Petrom să răspundă în ce

calitate îşi arogă dreptul să refuze sau să accepte o revendicare pentru

 instituţia publică „Muzeul Naţional al Petrolului”.
Am

 întrebat-o, oficial, pe Mariana Gheorghe, dacă deţine vreun titlu de

proprietate asupra clădirii şi terenului, dacă OMV deţine vreun act sau

document legal prin care să se fi schimbat statul de „instituţie publică

 a muzeului” şi dacă este titularul unui drept de administrare asupra

muzeului, dar întrebările au rămas fără răspuns.. Refuzul de a răspunde

la câteva întrebări precise, chiar dacă incomode, de către o companie

multinaţională care afirmă că militează pentru transparenţă, normalitate

 şi legalitate, înseamnă, de obicei, că are ceva de ascuns. Este

adevărat, într-un fel este să vorbeşti de transparenţă atunci când

promovezi, pe bani grei, reclamele prin care dai lecţii, zice-se, cu

„ţara lui Andrei” şi altfel este să manifeşti transparenţă atunci când

trebuie să răspunzi unor întrebări reale ale presei.
Ca urmare,

echipa „Jurnalului de Investigaţii” formulează un denunţ penal împotriva

 Marianei Gheorghe, managerul general al OMV Petrom, şi a celorlalţi

oficiali ai companiei care s-au manifestat ca stăpâni sau arendaşi (au

emis acte de dispoziţie) ai Muzeului Naţional al Petrolului, instituţie

publică a României. Le cerem procurorilor să verifice, la rândul lor,

caracterul de „instituţie publică” a Muzeului Naţional al Petrolului,

caz în care să stabilească dacă staff-ul OMV Petrom a acţionat abuziv,

şi să stabilească în ce măsură se fac aceştia vinovaţi de înşelăciune,

atunci când au dispus asupra muzeului, faptă prevăzută de art. 215 Cod

Penal („Înşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau calităţi

mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare

de la 3 la 15 ani). Le vom mai cere procurorilor să verifice dacă sunt

întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de fals şi de uz de

 fals sau pentru alte fapte de natură penală.

**
Muzeul, gestionat pe sponci**

[https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/W1siZiIsIjIwMTMvMDIvMTUvMTRfMzRfNTFfMzJfRFNDXzg0MjMuSlBHIl1d/DSC_8423.JPG](https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/W1siZiIsIjIwMTMvMDIvMTUvMTRfMzRfNTFfMzJfRFNDXzg0MjMuSlBHIl1d/DSC_8423.JPG)

Muzeul a fost înfiinţat în 1961, la un an după alungarea, de către

comunişti a proprietarilor casei. Înfiinţarea muzeului a fost motivată

de sărbătorirea

 centenarului industriei petroliere româneşti în 1957. Clădirea muzeului

 este monument istoric de importanţă zonală. Patrimoniul a crescut de la

 800 de piese în 1961, la peste 8.000 în 1994. Muzeul valorifică

documente privind istoria petrolului din ţara noastră şi aspecte legate

de geologia zăcămintelor şi de petrochimie: unelte şi lămpi de miner din

 secolul al XIX-lea; felinare cu petrol din Bucureşti – primul oraş din

lume iluminat cu petrol, în 1859; utilaje de foraj din lemn sau metalice

 din secolul al XIX-lea; utilaje de foraj rotativ; machete de distilerii

 şi rafinării (prima distilerie românească, din 1859, de la Ploieşti, a

lui Teodor Mehedinţeanu); panouri exemplificând sistemul de solventare

selectivă cu dioxid de sulf inventat de Lazăr Edeleanu şi aplicat în

întreaga lume; istoricul fabricării parafinei, uleiului, benzinelor;

hărţi geologice, mostre mineralogice, produse finite din petrochimie,

diplome, medalii, fotografii. Deţine bunuri culturale clasate în

Tezaurul patrimoniului cultural naţional. O parte dintre acestea sunt

expuse în curtea muzeului, supuse intemperiilor, riscul degradării

acestora fiind deosebit de ridicat. Aviz Ministerului Culturii!
