# Ciucă nu vede cu ochi buni varianta unui candidat comun PSD-PNL la prezidențiale

_Published: 2023-12-13_

Aseară a venit rândul președintelui PNL să răspundă la întrebări în studiourile [Digi 24](https://zin.ro/12/12/2023/politica/ciolacu-fortele-democratice-ar-trebui-in-loc-sa-se-atace-prea-mult-sa-faca-un-coridor-sanitar-impotriva-acestor-forme-extremiste/), după ce luni șeful PSD Marcel Ciolacu fusese invitatul „surpriză”.

Nicolae Ciucă a răspuns la rândul său la o serie de întrebări și provocări, a dat replici și a asigurat că este „_cel natural_”, după afirmația lui Ciolacu, potrivit căreia acestuia „_îi plăcea mai mult de Ciucă cel natural_”.

Și, cum era de așteptat, unul dintre subiecte a vizat strategia pe care liberalii o vor pune în aplicare în 2024, an plin electoral, președintele PNL [explicând](https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/ciuca-este-exclus-un-candidat-comun-pnl-psd-la-alegerile-prezidentiale-2612617)că sloganul partidului chiar înseamnă ceva:

„_Prin noi înșine înseamnă că strategia, planul de campanie și direcțiile de acțiune ale PNL vizează toate fazele electorale din anul 2024. Vom merge pe cont propriu_”, a declarat liderul PNL pentru sursa citată, vizavi de o eventuală alianță cu PSD pentru un candidat comun la prezidențiale.

Cât despre propria candidatură, liderul PNL a [explicat](https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/ciuca-despre-candidatura-sa-la-prezidentiale-sa-treaca-timpul-daca-partidul-ma-mai-vrea-voi-candida-2612583) că „_este o decizie a partidului, care se va lua la momentul oportun_”, cu mențiunea că „_trebuie să treacă timp_”.

„_Dacă va fi să primesc de la partid această sarcină și dacă voi merita o voi face. Am spus să treacă timpul, să vedem cum ne vom profila și cum vom fi încadrați la vremea respectivă în sondaje și în funcție de aceasta se va lua o decizie, la nivel de partid_”, a punctat Ciucă.

Însă, cum în ultimul timp sondajele îl dau pe[Mircea Geoană](https://zin.ro/20/11/2023/politica/geoana-sugereaza-ca-va-reveni-in-forta-in-curand-vom-discuta-despre-un-plan-sanatos-si-ambitios-pentru-romania/) drept unul dintre favoriți în ceea ce privește intenția de vot a românilor la prezidențiale, Ciucă a subliniat că nu are nimic împotriva acestuia, fiindcă îl cunoaște „_foarte bine_”:

„_Pot să spun că am lucrat împreună şi este dreptul dumnealui să aleagă să candideze. Este absolut normal. Şi în momentul de faţă chiar nu văd nicio problemă să candideze_”.
