# Primăria Otopeni, în vizorul DNA: procurorii caută în contractele lucrărilor pentru apă și canalizare

_Published: 2022-09-13_

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au luat „la ochi” activitatea din Primăria Otopeni.

La sediul instituției au fost efectuate percheziţii, în legătură cu anumite contracte pentru lucrări de apă și canalizare în localitate.

Potrivit [Agerpres](https://www.agerpres.ro/justitie/2022/09/13/perchezitii-dna-la-primaria-otopeni-plati-de-35-milioane-lei-pentru-lucrari-de-canalizare-neefectuate-surse--978297), în cauză se fac cercetări privind presupuse fapte de corupție, respectiv efectuarea de plăţi pentru lucrări neefectuate la apă şi canalizare, prejudiciul fiind de aproximativ 35 milioane lei.

Procurorii anticorupție au[confirmat](https://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=11476) că astăzi este în curs de desfășurare o acțiune, cu promisiunea că vor oferi detalii mai multe la timpul potrivit.

„_Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2011 – 2017, în legătură cu derularea unor contracte de execuție lucrări._

_În cursul zilei de 13 septembrie 2022, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții domiciliare la o instituție publică situată în județul Ilfov_”, se arată într-un comunicat al DNA.

În prezent, primăria Otopeni este condusă de liberalul Silviu Constantin Gheorghe, de profesie tehnician proiectant, dar care este primar prin „vocație” din anul 1996, neîntrerupt.
