# Practici anticoncurențiale pe piața producției și comercializării semințelor de cultură și a produselor pentru protecția culturilor

_Published: 2025-08-13_

Consiliul Concurenței are în vizor mai multe societăți care derulează afaceri pe piața producției și comercializării semințelor de cultură, precum și pe piața produselor pentru protecția culturilor, societăți bănuite de practici anticoncurențiale.

Inițial instituția o posibilă înțelegere de fixare a prețului de vânzare în cadrul politicilor comerciale, însă ancheta s-a extins, în condițiile în care „_Legea concurenței interzice orice înţelegeri între companii şi practici concertate care împiedică concurenţa pe piaţa românească, în special cele care stabilesc prețuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare_”.

Așa se face că, zilele trecute, Consiliul Concurenței a efectuat o serie de inspecții inopinate în cadrul investigației privind posibila înțelegere pe piața producției și comercializării semințelor de cultură și pe piața produselor pentru protecția culturilor din România.

Acestea sunt noi inspecții, autorizate de Curtea de Apel Bucureşti, despre care autoritatea de concurență [spune](https://www.consiliulconcurentei.ro/wp-content/uploads/2025/08/inspectii-distribuitori-seminte-Aug-2025.pdf) că „_sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate_”.

Însă, din ce explică Consiliul Concurenței, efectuarea anchetei „_nu reprezintă o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor_”.

Mai precis, companiile inspectate în prezent sunt Agrii Romania SRL, Agro-Est Muntenia SRL, Alcedo SRL, Ameropa Grains SA, Biochem SRL, Chemark ROM SRL, Kwizda Agro Romania SRL, Moldova Farming SRL și Plantagro-Com SRL.

„_Reamintim că autoritatea de concurență are în derulare o investigație ce vizează o posibilă înțelegere de fixare a prețului de vânzare în cadrul politicilor comerciale implementate de către Pioneer Hi-Bred România SRL, DuPont România SRL (actuala Corteva Crop Solutions ROM), Syngenta Agro SRL, Monsanto România SRL și Maisadour Semences România SRL, furnizori de semințe de cultură și produse de protecție a plantelor, cel puțin în relația cu distribuitorul Agricover Distribution SA. _

_Investigația viza, de asemenea,și o posibilă înțelegere de restricționare a vânzărilor de către Maisadour Semences România cel puțin în relația cu distribuitorul Agricover Distribution. În cadrul analizei efectuate în cadrul investigației, autoritatea de concurență a identificat indicii privind implicarea și a altor distribuitori în posibila practică anticoncurențială. Ca urmare, investigația fost extinsă și asupra acestor companii_”, se explică într-un comunicat de presă.
