Mugur Isărescu, veșnicul guvernator al Băncii Naționale a României, a prezentat ieri raportul trimestrial asupra inflației, precum și prognoza pe termen mediu.
Vestea bună este că economia României nu se află în recesiune, însă există riscul de a intra, pe fondul factorilor externi și al reducerii consumului intern.
Ieri, Mugur Isărescu a vorbit despre „o creștere amplă a inflației”, datorată pe de o parte de liberalizarea pieței energiei electrice la 1 iulie, apoi majorarea TVA-ului și a accizelor, adică „trei șocuri majore care vor fi resorbite în perioada următoare, dacă evităm efectele secundare”.
Însă, potrivit acestuia, încă „nu suntem în recesiune. Cel puțin așa cum se definește recesiunea. Dar există acest risc. (…)
Deteriorarea așteptărilor inflaționiste nu este ușoară după asemenea creșteri de prețuri. Aceasta e prognoza, deci avem o cocoașă frumușică, ca să zic așa, ea e chiar ceva mai mare”, a spus guvernatorul BNR.
Totuși, Mugur Isărescu a punctat că „lucrurile s-au îmbunătățit semnificativ” „pe partea monetară, cu refacerea rezervelor”, dar că evoluția economică a României „depinde de continuarea programului fiscal, pentru că el, programul fiscal-bugetar, aduce credibilitatea țării”.
Isărescu a mai explicat că pentru evitarea unei recesiuni, are propria prognoză: „Miza este absorbția banilor europene, continuarea investițiilor finanțate din bani europene. Atunci economia probabil că va merge, cel puțin următoare 12 luni, cu o creștere undeva între 0 și 1%”.






