Iohannis va participa de Ziua Marinei, la Constanța

Statul Major al Forțelor Navele organizează activități dedicate acestei zile și în Mangalia, Brăila, Tulcea și București

Preşedintele Klaus Iohannis participă, duminică, la festivităţile prilejuite de Ziua Marinei Române organizate în Portul Militar Constanţa, potrivit anunțului făcut de Administrația Prezidențială. Șeful statului va fi prezent la aceste festivități începând cu ora 9.55.

Statul Major al Forțelor Navale organizează în orașele Constanța, Mangalia, Brăila, Tulcea și București, o serie de activități dedicate Zilei Marinei Române – 15 august. Anul acesta, activitățile se vor desfășura atât în mediul online, cât și cu participarea publicului, cu respectarea măsurilor în vigoare pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naționale, vineri, patru nave militare românești și o navă militară turcească vor ocupa dispozitivul fix din fața clădirii Comandamentului Flotei, de pe faleza din Constanța. Acestea vor arbora, în zilele de 14 și 15 august, pavilionul, geacul și marele pavoaz, iar seara vor aprinde pavoazul electric.  În cursul serii, Muzica Militară a Forțelor Navale va susține un spectacol, între orele 19.00 și 20.00, pe Faleza Cazinoului din Constanța.

Ziua Recunoștinței va fi marcată sâmbătă, 14 august, când vor fi organizate ceremonii de depuneri coroane de flori la Constanța, Mangalia, Brăila și Tulcea, pentru a cinsti memoria eroilor marinari. Totodată, la Constanța va fi organizată, în portul militar, o festivitate de acordare a unor embleme, plachete și medalii personalului militar și civil, care a obținut rezultate meritorii în procesul de instruire din ultimul an.

Tot sâmbătă, 14 august, porturile militare Constanța, Mangalia, Brăila și Tulcea vor putea fi vizitate de publicul larg, în cadrul evenimentului „Ziua Porților Deschise”, cu respectarea strictă a măsurilor de prevenire a infectării cu Covid.

Ceremonia va putea fi urmărită la TVR și pe Facebook

Duminică, 15 august, între orele 10.00 și 11.00, în portul militar Constanța va fi organizată o ceremonie în cadrul căreia va fi citit ordinul comun al miniștrilor apărării naționale, transporturilor și administrației și internelor, după care vor fi acordate drapelele de luptă Flotilei 56 Fregate „Contraamiral Horia Macellariu” și Direcției Hidrografice Maritime „Comandor Alexandru Cătuneanu”.

Navele aflate pe mare, în dispozitivul din fața clădirii Comandamentului Flotei, vor defila pe traseul Constanța – Midia și retur, iar un elicopter IAR Puma, aeronave MIG-21 și F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aeronave „Typhoon” britanice și un avion de cercetare P-8 american vor survola dispozitivul de nave și portul militar Constanța.

Ziua se va încheia cu retragerea cu torțe, la ora 20.30, pe traseul Cazino – Comandamentul Flotei – Piața Ovidiu și cu un spectacol de artificii organizat de Primăria Municipiului Constanța.

Aceasta este a doua ediție a Zilei Marinei Române ce se desfășoară în pandemia de coronavirus, ce vine cu măsuri suplimentare în contextul actual.

Ceremonia de duminică, din Portul Militar Constanța va putea fi urmărită în direct, începând cu ora 09.50, pe numeroase canale mass-media și pe pagina de Facebook a Forțelor Navale Române și a Ministerul Apărării Naționale, precum și cu sprijinul Societății Române de Televiziune, official broadcaster al evenimentului, potrivit comunicatul MApN.

Articolul precedentCodrin Ștefănescu – revoluționar selectiv: a vrut libertate, dar nu pentru toată lumea
Articolul următorPrimăria Călărași „dă doi bani” pe respectarea legii. Cine se află în funcții ilegal