Anchetă în curs în județul Timiș, într-un dosar de evaziune fiscală, în care prejudiciul estimat ar fi de un milion de lei.
Ieri, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Timiș, sub coordonarea procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, au efectuat 9 percheziții în 6 locații din județul Timiș și 3 din Arad, anchetatorii verificând astfel modul în care fuseseră efectuate activitățile de exploatare a agregatelor minerale, fabricarea betoanelor și mortarelor.
Potrivit informațiilor făcute publice, perchezițiile s-au derulat la sediile/punctele de lucru ale unor societăți ce desfășoară activități în domeniul, la sediul unor societăți de contabilitate, dar și la domiciliul unor persoane fizice – reprezentanți ai acestora.
Până acum, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor documente de evidență contabilă în format letric și electronic, contracte și înscrisuri în legătură cu activitatea infracțională, precum și 3 telefoane mobile și 2 laptop-uri.
Polițiștii spun că vor continua cercetările, „în vederea administrării probatoriului, tragerii la răspundere penală a persoanelor implicate și recuperării prejudiciului cauzat bugetului consolidat al statului”.
„Activitatea infracțională ar fi constat în înregistrarea în contabilitate a cheltuielilor fictive sau nereale și controlarea mai multor societăți interpuse în circuitul evazionist direct sau prin intermediari, având ca scop creșterea cheltuielilor și scăderea bazei impozabile, eludând astfel plata taxelor și impozitelor către bugetul de stat. Prejudiciul cauzat este estimat la peste 1.000.000 de lei”, se detaliază într-un comunicat al Poliției Române.