Sursa: Facebook

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au comunicat astăzi că există pe masa lor un dosar penal pe a cărui copertă este scris numele președintelui Consiliului Județean (CJ) Constanța, Mihai Lupu.

Potrivit procurorilor anticorupție, Lupu este suspect într-un dosar alături de un director și doi funcționari publici din primăriile Năvodari și Mangalia, președintele Consiliului Județean Constanța fiind acuzat de luare de mită.

Din ce transmite DNA, este vorba despre fapte comise recent, în primăvara acestui an, în legătură cu atribuirea unor contracte. De luare de mită este acuzat și Ermil Chelariu, director general al Direcției Generale Administrarea Domeniului Public și Privat – Autoritatea Județeană de Transport, dar și pentru folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, infracțiune pentru care sunt cercetați și ceilalți doi suspecți – Petrică Adrian Constantin, funcționar public în cadrul primăriei orașului Năvodari, județul Constanța și Adrian Roșu – funcționar public în cadrul primăriei orașului Mangalia, județul Constanța.

În perioada martie – aprilie 2023, suspecții Chelariu Ermil, Constantin Petrică Adrian și Roșu Adrian, în calitățile menționate mai sus, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi permis unui om de afaceri accesul la informații nedestinate publicității (ofertele depuse de alte societăți comerciale, etc.), care i-ar fi permis acestuia să câștige mai multe licitații (ce priveau amenajarea și întreținerea spațiilor verzi) organizate de instituțiile publice pe care le reprezentau funcționarii menționați anterior.

Pentru “ajutorul” acordat în maniera de mai sus, suspecții Lupu Mihai, Chelariu Ermil și Roșu Adrian ar fi primit de la omul de afaceri mai multe foloase necuvenite, necuantificate până în prezent, constând în furnizarea de plante decorative și ornamentale precum și lucrări de amenajare și irigare a grădinilor”, se arată într-un comunicat al DNA, cu mențiunea că se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Dincolo de comunicatul DNA însă, președintele CJ Constanța a transmis cu totul altceva pe Facebook, strict legat de acuzațiile aduse altora:

Am dat curs, astăzi, solicitării DNA Constanta, în legătură cu ancheta efectuată în cazul domnului Ermil Chelariu, director în cadrul Direcției Generale Administrarea Domeniului Public și Privat – Autoritatea Județeană de Transport.

Cu intentia de a sprijini investigațiile în curs, am răspuns la toate întrebările procurorilor în legătură cu speța în cauză. Am mai spus și o repet. Nimeni nu este mai presus de lege. Nu voi tolera nicio formă de abuz, de favorizare, aranjament sau atribuire incorectă a contractelor.

Reafirm angajamentul meu ferm față de transparență, responsabilitate și atribuire corectă a contractelor. Constănțenii trebuie să știe în permananță ce se întâmplă cu banii lor. Subliniez, de asemenea, importanța cooperării între instituțiile statului pentru asigurarea eficienței sistemului judiciar”.

În vârstă de 60 de ani, Mihai Lupu este membru PNL, fost membru în Camera Deputaților în mandatul 2008 – 2012, fiind ales președinte al Consiliului Județean Constanța în 2020.

Articolul precedentPolitica de mediu a Comisiei Europene, desființată: ”Când ideologia politică prevalează în fața științei, consecințele pot fi dezastruoase”
Articolul următorGuvernul Ciolacu, fără UDMR. Kelemen Hunor: „Vom continua să avem coloana vertebrală dreaptă”