Ploi torențiale pe litoral! RAJA S.A. a acționat pentru rezolvarea tuturor solicitărilor primite în vederea repunerii în funcțiune a sistemelor

Duminică, 13 iunie 2021, între ora 14:00 și 23:00, în județul Constanța, în mod deosebit în zona litoralului, codul portocaliu de vreme rea cu averse torențiale a făcut regulile, înregistrând, în anumite zone, chiar și 50-60 l/mp. Totul s-a întâmplat foarte repede, așadar șuvoaiele puternice au măturat unele străzi, debitele de preluare ale sistemului de colectare a apelor pluviale fiind depășite în anumite zone ale orașului. Dispeceratul societăţii RAJA S.A. a înregistrat un total 91 de sesizări, cu privire la suprasolicitarea căminelor pentru colectarea apelor meteo, dar și 22 referitoare la dislocarea capacelor. S-au raportat, de asemenea, inclusiv avarii la nivelul sistemului de alimentare cu energie electrică. Cele mai multe sesizări au fost primite din municipiul Constanța, dar și din Medgidia, Cernavodă, Mangalia, Ovidiu, Eforie, Valu lui Traian, Tuzla și Cumpăna. Problema majore s-au înregistrat în zona Falezei din Constanța, unde apele au adunat pe străzi resturi vegetale, însă și nisip și pietriș.

26 de echipe de intervenție, trimise de RAJA S.A. pe teren!

Între timp, un număr de 26 de echipe de intervenţie ale RAJA S.A. au acționat cu autospeciale tip womă, vidanje, motopompe de mare putere și autoutilitare, cu scopul de a rezolva problemele tuturor consumatorilor, în urma apelurilor primite.

Subliniem faptul că, sistemul stradal de colectare și evacuare a apelor meteorice este proiectat conform reglementărilor tehnice în vigoare, pentru preluarea cantităților de apă calculate conform unor date standardizate, pentru ploi de intensitate, durată și frecvență medii. Nicăieri în lume, nu sunt luate în calcul la proiectare precipitațiile ce pot ajunge la un nivel de vârf. De asemenea, pentru a se asigura funcționarea sistemului pluvial și de canalizare în condiții corespunzătoare, echipe din cadrul Secției Canal, desfășoară permanent lucrări de curăţare şi decolmatare a gurilor de scurgere-colectare a apelor meteorice şi stradale, a rigolelor și a căminelor de vizitare. Aceste lucrări de întreținere se vor desfășura în continuare, cu atât mai mult cu cât, și perioada următoare se anunță bogată în precipitaţii.

se menționează în comunicatul remis de RAJA S.A.
Articolul precedentCOD ROŞU de vreme rea în Prahova, Dâmbovița și Ilfov!
Articolul următorGhinea începe săptămâna cu stângul: azi se citește moțiunea
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.