Ionela „m-a sunat Lia” Tudor, din cadrul Curții de Apel București este, de acum, oficial, judecător pensionar.
Proaspăta pensionară a fost una dintre cele două doamne vicepreședinți ai instanței care, în decembrie, a apărut la stânga șefei CA București, Liana Arsenie, în mascarada de conferință de presă de după apariția documentarului „Justiție capturată” al Recorder.
Viața merge înainte și după documentarele Recorder, inclusiv când vine vorba de pensionări după o lungă și grea carieră de judecător, la o vârstă… venerabilă.
Ieri, președintele Nicușor Dan a semnat decretul de pensionare a judecătoarei Ionela Tudor, celebră nu neapărat prin soluțiile date ca magistrat, ci prin replica „m-a sunat Lia, mă duc să vorbesc”, spusă în timpul conferinței de presă a CA București, prima și ultima, după multă vreme.
„Lia”, în cazul în care poate cineva nu știe, este Lia Savonea, fost cadru al instanței, fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, dar încă persoana care conduce Înalta Curte de Casație și Justiție, ca președinte suprem.
Așa cum se arată pe site-ul Administrației Prezidențiale, unul dintre decretele semnate ieri de șeful statului este cel „privind eliberarea din funcția de judecător a doamnei Tudor Ionela, judecător la Curtea de Apel București, președinte al Secției a X-a de contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice, delegată în funcția de vicepreședinte al acestei instanțe – pensionare, la data de 15 februarie 2026”.
Anterior, pe 5 februarie, Secția pentru judecători a CSM discutase vizavi de cererea doamnei de pensionare, începând cu data de 10 februarie.
În hotărârea de admitere a cererii se arăta că Ionela Tudor „are o vechime în magistratură de 25 de ani, anterior datei de 01.01.2024. Se constată că doamna judecător Tudor Ionela are vârsta de 51 de ani, 2 luni și 12 zile, precum și o vechime în magistratură de 28 de ani și 29 de zile, din care 6 ani, 5 luni și 1 zi în profesia de avocat și 21 de ani, 7 luni și 28 de zile în funcția de judecător, calculate la data întocmirii referatului direcției de resort”.
„M-a sunat sună Lia” conducea Secția a X-a a CA București din aprilie 2024 când, în februarie anul trecut, a fost delegată prima oară ca vicepreședintă, inițial pentru 6 luni.
Iar funcția de conducere nu îi era străină doamnei. În 2013, pe când soluționa dosare la Tribunalul Ialomița, aceasta a fost delegată ca președinte al Secției civile. Apoi, la niciun an, în aprilie 2014, a fost numită în acea funcție pe o perioadă de 3 ani.
În 2016, aceasta încerca pentru prima oară să ajungă la Capitală, solicitând transferul la Tribunalul București. Și, după o primă cerere respinsă, la distanță de o lună, în noiembrie 2016, i-a fost admisă a doua cerere de transfer.
De la Tribunalul București, Ionela Tudor a făcut chiar un ocol la CSM, unde a fost detașată în 2019, pentru o perioadă.
Însă experiența nu s-a finalizat chiar bine, dat fiind că, la niciun an, se încetase detașarea, în hotărâre reținându-se că „doamna judecător Ionela Tudor a adoptat în exercitarea atribuțiilor de serviciu o conduită care evidențiază faptul că nu are în vedere în mod determinant buna desfășurare a activităților specifice instituției în cadrul căreia a fost detașată”.






