# Adio „La Măruță”; Pro TV a anunțat încheierea colaborării cu realizatorul emisiunii

_Published: 2026-01-13_

Cătălin Măruță nu va mai umple niciun segment orar printre emisiunile difuzate de Pro TV.

Anunțul este oficial, fiind făcut ieri chiar de postul TV, cu explicația că este vorba despre „_adaptarea strategiei de conținut_”.

Emisiunea „La Măruță” a început să fie difuzată de Pro TV în urmă cu 18 ani, fiind una dintre cele mai longevive – nu doar din istoria postului, ci din istoria televiziunii, în general.

Însă începând cu 6 februarie, Cătălin Măruță nu va mai apărea pe postul TV, care a anunțat încetarea colaborării. În ceea ce privește echipa din spatele „La Măruță”, „_compania explorează în prezent oportunități interne, cu scopul de a valorifica experiența și competențele acesteia în alte proiecte_”.

„_PRO TV va încheia difuzarea unuia dintre cele mai longevive formate ale sale: La Măruță. Decizia face parte dintr-un proces mai amplu de adaptare a strategiei de conținut, menit să răspundă atât publicului de televiziune liniară, cât și consumatorilor digitali, în contextul unei piețe media aflate într-o continuă evoluție_”, se arată într-un comunicat de presă transmis de [Pro TV](https://www.protv.ro/emisiuni/la-maruta/articol/121467-pro-tv-anunta-incheierea-formatului-la-maruta-incepand-cu-6-februarie-2026).

Tot aici, Aleksandras Cesnavicius, CEO al postului, arată că emisiunea „_a fost un format unic pe piața de televiziune din România și o parte importantă din istoria Pro TV. Suntem recunoscători echipei și lui Cătălin Măruță pentru contribuția lor remarcabilă. Această schimbare nu este o separare, ci urmează o evoluție naturală_”.

În ceea ce privește prima reacție – posibil cosmetizată a lui Cătălin Măruță, în sursa citată se detaliază că acesta consideră emisiunea „_parte importantă_” din viața sa „_și, sunt convins, și din viețile multor telespectatori_”.

„_Am crescut împreună, am râs, am sărbătorit, am învățat și am descoperit poveștile extraordinare ale invitaților noștri. Pentru mine, acesta a fost un capitol minunat, care va păstra mereu un loc special în sufletul meu. _

_Acum sunt curios și privesc cu entuziasm perioada care urmează, urmând să îmi dedic timpul mai multor proiecte din zona online și noi formate pe care îmi doream să le dezvolt. _

_Sunt profund recunoscător echipei și publicului care mi-au fost alături în fiecare zi a acestei călătorii și le mulțumesc pentru fiecare moment pe care l-au împărtășit cu mine_”, a declarat Cătălin Măruță.

În vârstă de 48 de ani, Cătălin Măruță [este](https://ro.wikipedia.org/wiki/C%C4%83t%C4%83lin_M%C4%83ru%C8%9B%C4%83)absolvent de drept, la Universitatea „Nicolae Titulescu”. Nu a profesat niciodată în domeniu, pentru că încă din timpul facultății s-a angajat la un post de radio, iar mai târziu la TV Super Nova. Ulterior, a fost angajat la Televiziunea Română la Trupa DP 2, în paralel lucrând la postul de radio Activ FM.

La TVR a prezentat emisiunea Tonomatul DP2 din 2002 în 2005, apoi, din 24 octombrie până pe 23 decembrie 2005 a avut o colaborare cu canalul de televiziune Realitatea TV, fiind prezentator al emisiunii Trezește-te la Realitate cu Măruță.

Din 22 octombrie 2007 a intrat în echipa Pro TV, inițial cu emisiunea Happy Hour, apoi, din septembrie 2013, aceasta s-a numit „La Măruță”.

„_Astăzi, emisiunea “La Măruță” împlinește 18 ani. Și, deși par mulți, pentru mine au trecut incredibil de repede. 18 ani în care am râs, am plâns, am învățat și am crescut alături de voi, cei care ne priviți zi de zi._

_Poate nu am fost cel mai bun prezentator mereu. Poate nici cel mai bun coleg. Dar știu sigur că am fost mereu un om care a pus suflet. În cel mai BUN mod în care am putut. În fiecare emisiune, în fiecare zâmbet, în fiecare poveste construită întâi în redacția aia unde ne-am întâlnit atâția ani._

_Când am plecat de la Televiziunea Română, acum 18 ani, începeam un drum nou, plin de emoții și necunoscut. N-aș fi putut ajunge aici fără încrederea oamenilor care au fost alături de mine încă de la început, dar mai ales fără echipa mea, o echipă de oameni dedicați, pasionați, care fac ca fiecare ediție să prindă viață._

_Le mulțumesc tuturor colegilor care, de-a lungul anilor, au pus suflet în această emisiune. Și, în mod special, îi mulțumesc Alinei Tolontan, producătoarea mea, cea care a știut să ne țină uniți, să ne motiveze și să creadă mereu în noi. Fără ea, n-am fi ajuns aici._

_Le mulțumesc telespectatorilor care ne-au fost aproape, și celor care ne-au aplaudat, și celor care ne-au criticat. În ciuda tuturor încercărilor, ați rămas alături de mine, înseamnă enorm._

_Acești 18 ani au însemnat pentru mine o viață întreagă. În toți anii ăștia m-am căsătorit, am devenit tată, am trăit bucurii uriașe, dar și momente grele, în care am pierdut oameni dragi. Toate s-au împletit cu această emisiune care a devenit parte din viața mea.
Le mulțumesc din suflet familiei mele, care m-a susținut mereu și care a înțeles că uneori inima mea era și aici, în platou._

_18 ani în care și VOI ați fost, în felul vostru, parte din mine. Vă mulțumesc că ați fost acolo, zi de zi, că m-ați certat, m-ați iubit, m-ați provocat și m-ați ținut viu._

_Pentru mine, La Măruță nu e doar o emisiune. E o bucată din inima mea.Și azi, mai mult ca oricând, simt recunoștință. Pentru tot.
18 ani de povești, de emoții, de oameni. 18 ani în care am crescut împreună. Și, dacă ar fi să o iau de la capăt, aș face exact același drum. Pentru că merită_”, [scria](https://www.facebook.com/CatalinMarutaOficial/posts/pfbid027iVA9PFe9rtX76B75y3sG56FKxuz9dCvSbZ75VwjsYEhKwF8LsE7dStYxcpZHi6Al) Cătălin Măruță pe 22 octombrie 2025.
