# Plan Roșu de Intervenție în Neamț; zeci de elevi, transportați la spital

_Published: 2026-11-12_

Plan Roșu de Intervenție activat în județul Neamț, după ce mai mulți elevi de la o școală au acuzat stări de rău.

Toți erau elevi din clasa a VI-a, de la Liceul „Vasile Alecsandri” Săbăoani, aceștia acuzând dureri de cap, usturime în gât și amețeli.

„_NEAMȚ – Mai mulți elevi acuză stări de rău, la o unitate de învățământ din localitatea Săbăoani – Planul Roșu de Intervenție activat_”, [anunța](https://www.facebook.com/photo/?fbid=1583584013812931&set=a.252691593568853)Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în urmă cu două ore.

Inițial, era vorba despre 8 copii, care au fost transportați la spital pentru investigații de specialitate, iar în paralel toate persoanele din unitatea de învățământ au fost evacuate.

„_Pentru gestionarea situației, la fața locului au fost trimise 1 autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și prim ajutor, 1 ambulanță SMURD și 1 autospeciala pentru transport personal și victime multiple. _

_În sprijinul echipelor medicale alocate la caz, intervine și 1 ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean. De asemenea, a fost alocat și echipajul CBRN de la ISU Iași_”, mai preciza IGSU.

Ulterior, Planul Roșu a fost dezactivat, însă IGSU a anunțat că în total 22 de copii și un adult „_au fost transportați la unități spitalicești pentru investigații suplimentare de specialitate_”.
