# Atentat în moschee: mai multe persoane au fost ucise în timp ce se rugau

_Published: 2021-11-12_

Mai multe persoane au murit în urma unui atentat care a avut loc astăzi, 12 noiembrie, într-o moschee.

Explozia s-a produs Afganistan, în timpul rugăciunilor, afirmă surse medicale citate de cotidianul Le Figaro.

### Cel puţin trei persoane au fost ucise, iar numeroase altele sunt rănite

Conform ultimelor informaţii apărute în presă, au murit cel puțin 3 oameni, iar 15 au fost răniți.

Potrivit lui Qari Hanif, purtătorul de cuvânt guvernamental pentru provincia Nangarhar, o bombă ar fi fost plasată în moschee. Ulterior, aceasta a fost detonată.

Declarația acestuia este susținută de rezidenți. Atal Shinwari a spus pentru Reuters că explozia a avut loc în jurul orei locale 13:30. Aparent, au fost detonate încărcături explozive în interiorul lăcașului de cult.

Atentatul a avut loc la o moschee din provincia Nangarhar, în districtul Spin Ghar, în apropierea oraşului Jalalabad.
„_Bilanţul actual este de trei morţi şi 15 răniţi_„, a declarat un oficial medical local, scrie Mediafax.

„_Pot confirma că a avut loc o explozie în cursul rugăciunii comune de vineri, în interiorul unei moschei din districtul Spin Ghar. Sunt morţi şi răniţi_„, a [confirmat](https://www.stiripesurse.ro/atentat-intr-o-moschee-din-afganistan-mai-multi-morti-si-zeci-de-raniti_2092960.html)un oficial din cadrul regimului taliban de la Kabul.

### Până în prezent, atentatul care a avut loc la ora 13:30 nu a fost revendicat

Conform sursei citate, atentatul nu a fost încă revendicat, dar districtul Spin Ghar este unul dintre bastioanele filialei afgane a reţelei teroriste Stat Islamic.

Peste 120 de persoane au fost ucise în ultimele săptămâni în atacuri comise de reţeaua teroristă sunnită Stat Islamic în moschei şiite din [Afganistan](https://zin.ro/01/09/2021/externe/sara-rahmani-afganistan/).
