# Ciolacu: „Sărăcie, Frig și Foame &#8211; acesta este adevăratul program de guvernare”

_Published: 2021-10-12_

Liderul Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, într-o postare pe pagina sa de Facebook susține că programul de guvernare al oricărui premier propus de Iohannis se rezumă la „sărăcie, frig și foame”. De asemenea, Ciolacu a mai precizat că PSD urmează să construiască o majoritate parlamentară.

Totodată, șeful PSD a mai precizat că „Dreapta şi-a epuizat orice resursă de credibilitate şi competenţă”, iar țara se confruntă cu o scumpire fără precedent a gazului pentru această iarnă și creșterea prețului la alimente cu 40 %.

„Sărăcie, Frig şi Foame – acesta este adevăratul program de guvernare al oricărui premier pus de Iohannis, indiferent că-l cheamă Cioloş sau Cîţu! (…) Românii tremură de frig în case, bolnavii tremură de spaimă în spitale, copiii trec săptămânal cu sutele de mii către o şcoală online formală şi fără resurse reale de funcţionare”, a scris Ciolacu, marţi, într-o postare pe Facebook.

## PSD nu-l susține pe Cioloș pentru funcția de prim-ministru

Totodată, social-democrații au de gând să construiască o majoritate parlamentară în Parlament cu scopul de a trece plafonarea prețurilor la energie și gaze. Mai mult, Ciolacu a explicat că nu va susține pe Cioloș pentru funcția de premier, adevărata prioritate a PSD fiind „binele populației”. „Este răspunsul nostru concret la iresponsabilitatea lor fără margini”, mai scrie Ciolacu pe [pagina sa de Facebook](https://web.facebook.com/CiolacuMarcel).

Imediat după desemnarea lui Dacian Cioloș, social-democrații au declarat, tranșant, că nu îl vor vota pe liderul USR. Mai mult, AUR a susținut același lucru. Cu toate acestea, Dacian Cioloș a precizat că urmează mai multe negocieri cu privire la refacerea coaliției PNL-USR-UDMR.

UDMR susține că nu e de acord cu un guvern condus de Cioloș, după ce USR a format o coaliție cu AUR și PSD pentru a da jos Guvernul Cîțu. Csoma Botond a precizat că Kelemen Hunor a fost propus pentru funcția de prim-ministru. „Pentru noi va fi destul de greu să-l acceptăm pe domnul Cioloş ca prim-ministru”, a mai precizat liderul deputaților, relatează Agerpres.

Liderul USR a mai ocupat funcția de premier în 2015, după ce Victor Ponta a demisionat de la Palatul Victoria din cauza tragediei de la Colectiv. El a condus un guvern tehnocrat până în 2016, când Partidul Social Democrat a câștigat alegerile, obținând 45,68 % din voturi.

[Ciolacu a bătut cu pumnul în masă la Cotroceni: PSD nu va susține un guvern minoritar](https://zin.ro/11/10/2021/politica/marcel-ciolacu-psd-nu-sustine-guvern-minoritar/)
