Consiliul Concurenţei a anunțat astăzi că analizează tranzacţia prin care Electromontaj SA preia Hidroconstrucția SA și societățile controlate de către aceasta.
Cândva companie de stat, Hidroconstrucția a fost înființată în anul 1950 și numită inițial „Direcția Generală a Hidrocentralei BICAZ”. Din 1990 a păstrat numele de Hidroconstrucția, iar cinci ani mai târziu a fost privatizată prin cumpărarea acțiunilor de către salariați și conducere. Un timp, a fost cea mai mare companie din ţara noastră specializată în domeniul construcţiilor hidroenergetice şi hidrotehnice.
În prezent, conform TurdaNews, Hidroconstrucția a intrat în insolvență din cauza datoriilor de ordinul sutelor de milioane de lei. Aceeași sursă arată că, potrivit ultimelor date financiare, compania Electromontaj SA a avut o cifră de afaceri de 355.672.040 lei în anul 2021, cu un profit net de 22.622.265 lei și un număr de 1.013 angajați, având 31 de ani vechime.
Potrivit Consiliului Concurenței, domeniul de activitate al Electromontaj SA este întreținerea liniilor de transport împreună cu stațiile electrice de conexiuni și de transformare pentru alimentarea cu energie electrică. Electromontaj face parte din Grupul H4L, care desfășoară activități și în alte domenii, de la dezvoltare imobiliară, închirieri, exploatare forestieră și până la producere și comercializare de energie electrică și gaze naturale.
„Hidroconstrucția are ca domeniu principal de activitate execuția lucrărilor de construcții hidroenergetice și hidrotehnice la suprafață și în subteran, pe lângă lucrările cu specific hidroenergetic, executând lucrări civile și industriale, drumuri și poduri, lucrări edilitare, lucrări de îmbunătățiri funciare, exploatări de cariere și balastiere, reparații de utilaje, confecții metalice și prefabricate din beton armat”, explică Consiliul Concurenței interesul în preluare.
Și, pentru că instituția trebuie să autorizeze tranzacția, se așteaptă observaţii şi puncte de vedere prin fax, la nr. 021.405.45.08, prin e-mail la adresa industrie@consiliulconcurentei.ro sau prin poştă la Consiliul Concurenţei, Piaţa Presei Libere nr. 1, Casa Presei, corp D1, sector 1, Bucureşti, cod poştal 013701, Oficiul Poştal nr. 25, în termen de 20 zile.
Între timp, Consiliul Concurenței arată că „va evalua această operațiune în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege”.
Potrivit Economica.net, în urmă cu câteva luni compania Electromontaj a încheiat tranzacția de preluare a pachetului majoritar (82,68% din acțiunile companiei) al Electrotehnica Echipamente Electrice SA, cel mai vechi producător român de echipamente electrice, transformatoare și bobine.