# Sorin Oprescu, baron peste nouă judeţe

_Published: 2013-07-12_

**Nouă judeţe, plus Bucureştiul, se vor afla sub stetoscopul

lui Sorin Oprescu, care va deveni astfel, din „simplu” primar al

Capitalei, cel mai influent baron regional. Primăria condusă de Oprescu

se pregăteşte să preia, de la Ministerul Transporturilor, Autoritatea

Metropolitană de Transport Bucureşti (AMTB). Numai că edilul nu se

mulţumeşte cu actuala arie de acoperire a AMTB, limitată la Bucureşti şi

 judeţul Ilfov, şi trage sforile pentru a îngloba în aceasta localităţi

din alte opt judeţe. Proiectul de lege în acest sens elaborat de

Primăria Municipiului Bucureşti aşteaptă momentul prielnic pentru a fi

aprobat.**

[https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/W1siZiIsIjIwMTMvMDcvMTIvMTFfNDNfMjJfOTYxX2F1dG9idXpfdm9sdW50YXJpLmpwZyJdXQ/autobuz%20voluntari.jpg](https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/W1siZiIsIjIwMTMvMDcvMTIvMTFfNDNfMjJfOTYxX2F1dG9idXpfdm9sdW50YXJpLmpwZyJdXQ/autobuz%20voluntari.jpg)

Autoritatea Metropolitană de Transport Bucureşti (AMTB) se pregăteşte

 să renască precum pasărea Phoenix, resuscitată de doctorul Sorin

Oprescu, care astfel va deveni cel mai „greu” baron local din România.
Asta

 pentru că, alături de Bucureşti şi judeţul Ilfov, în raza de coordonare

 a Autorităţii vor intra alte opt judeţe: Argeş, Teleorman, Prahova,

Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Dâmboviţa şi Buzău, potrivit unui proiect

de lege elaborat de Primăria Capitalei.
Dar să vedem mai întâi cum

s-a ajuns în situaţia de a avea, pe hârtie, autoritate metropolitană de

transport dar care să fie total nefuncţională. În urmă cu doi ani de

zile, la presiunea Fondului Monetar Internaţional, Guvernul Boc a

dispus, prin Ordonanţa nr. 21/2011, înfiinţarea Autorităţii

Metropolitane de Transport Bucureşti (AMTB).
Rolul acesteia trebuia

să fie coordonarea tuturor modurilor de transport de pe teritoriul

Bucureştilor şi al judeţului Ilfov, introducerea unui sistem unitar de

taxare, valabil şi la RATB, şi la Metrorex, dar şi la microbuzele şi

autobuzele operatorilor privaţi şi la trenurile regionale de călători.

**Atribuţiuni doar pe hârtie**

Atribuţiuni care au rămas doar în paginile Monitorului Oficial, căci,

 în practică, transportul public de călători se desfăşoară în continuare

 haotic, fără niciun fel de coordonare între operatori. Fiecare dintre

aceştia are alt sistem de tarifare, se suprapun traseele şi aşa mai

departe. De când s-a înfiinţat, AMTB a funcţionat la limita de avarie,

în condiţiile banilor insuficienţi primiţi de la bugetul statului şi în

lipsa unui algoritm care să stabilească ce contribuţie îi revine

fiecărei entităţi administrative – Primăria Municipiului Bucureşti,

Consiliul Judeţean Ilfov şi primăriile ilfovene.
„Menţionăm că

niciuna dintre atribuţiile AMTB prevăzite la art. 7 din Ordonanţa

Guvernului nr. 21/2011 privind înfiinţarea Autorităţii Metropolitane de

Transport Bucureşti, aprobată prin Legea nr. 8 din 6 ianuarie 2012, nu

au fost exercitate de MTI (Ministerul Transporturilor şi

Infrasctructurii – n.red.), nefiind stabilite ca şi atribuţii, prin

niciun act normativ în vigoare”, se arată în expunerea de motive a

proiectului de lege menţionat. Perfect adevărat, lucru constatat şi de

experţii Băncii Mondiale, într-un raport finalizat la finele anului

trecut.

**Angajaţi puţini şi slab pregătiţi**

[https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/W1siZiIsIjIwMTMvMDcvMTIvMTJfMTRfMzJfMTMyX2ZhY3NpbWlsLmpwZyJdXQ/facsimil.jpg](https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/W1siZiIsIjIwMTMvMDcvMTIvMTJfMTRfMzJfMTMyX2ZhY3NpbWlsLmpwZyJdXQ/facsimil.jpg)

Specialiştii instituţiei bancare internaţionale au identificat şi

cauzele care au dus la nefuncţionarea AMTB. Unul dintre primele motive

este lipsa de personal: „Restructurările recente ale bugetului MTI

accentuează mai tare anomalia din cotextul dispoziţiilor Legii 8/2012,

conform cărora AMTB trebuie să fie finanţată în primul rând şi

administrată de MTI”. Apoi, raportul remarcă faptul că „nu numai că

personalul total aprobat este inadecvat, dar nici nivelul de remuneraţie

 implicit al bugetului aprobat nu este la un nivel care să atragă

calificările profesionale necesare AMTB”. Cu alte cuvinte, oameni puţini

 şi slab pregătiţi.
Pe de altă parte, strategia de transport îi

revine AMTB, însă alte funcţii de transport urban, cum ar fi

managementul traficului, sunt îndeplinite de Primăria Capitalei. Un alt

impediment în desfăşurarea în bune condiţiuni a activităţii AMTB l-a

constituit anul electoral 2012, cum remarcă autorii

 raportului: „Constrângerile asupra bugetului MTI au limitat finanţarea

către AMTB, iar anul 2012 fiind an electoral, cu alegeri plasate în

ultimele 3 luni ale anului calendaristic, depunerea proiectului de buget

 nu a fost făcută într-un termen acoperitor pentru funcţionarea

corespunzătoare a AMTB”.
Pornind de la cele constatate de experţii

Băncii Mondiale, care au sesizat faptul că înfiinţarea AMTB a fost

făcută doar de ochii finanţatorilor internaţionali, primarul Capitalei,

Sorin Oprescu, au întocmit un proiect de lege care aşteaptă momentul

prielnic să fie aprobat. „Prin prezentul act normativ se aprobă

desfiinţarea AMTB din subordinea MTI şi înfiinţarea Autorităţii

Metropolitane de Transport Bucureşti în coordonarea aparatului propriu

al autorităţii publice locale a Municipiului Bucureşti, care să

funcţioneze ca o autoritate de reglementare şi coordonare a

transportului public suprateran şi subteran în corelaţie cu transportul

zonal pe calea ferată şi punctele de acces auto spre şi dinspre

Capitală”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

**Doctorul ridică miza**

Toate bune şi frumoase, numai că doctorul Oprescu plusează în textul

proiectului propriu-zis, extinzând aria de acoperire a noii autorităţi.

Iată ce se prevede la articolul 7, alin 1, din document: “Aria de

acoperire geografică a activităţii ATMB (Autoritatea de Transport

Metropolitan Bucureşti – n.red.) include Municipiul Bucureşti şi

localităţi din zona sa regională de influenţă în tranbsport şi anume din

 judeţele: Ilfov, Argeş, Teleorman, Prahova, Ialomiţa, Călăraşi,

Giurgiu, Dâmboviţa şi Buzău, cu posibilitatea de extindere”.
Deci,

în cazul în care proiectul va deveni literă de lege, Sorin Oprescu va fi

 “jupân” peste municipiul Bucureşti şi peste nouă judeţe. Şi asta pentru

 că primarul general va deţine controlul absolut al instituţiei.
“Primarul

 general al Municipiului Bucureşti va asigura conducerea operativă a

ATMB, ca preşedinte executiv, care este ordonator principal de credite”,

 se stipulează la articolul 11. Apoi, se prevede constituirea unui

Consiliu de Cooperare Regională (CCR), ca organ deliberativ (pe

principiul consiliilor locale). Şi aici, Sorin Oprescu va deţine

controlul. Din cei 11 membri ai Consiliului, trei vor proveni din

aparatul propriu al primarului general şi trei din Consiliul General al

Municipiului Bucureşti (CGMB), unde majoritatea aparţine USL.

Ministerelor Transporturilor, Dezvoltării Regionale şi Finanţelor le

revin câte un membru, în vreme ce administraţiile locale din zona de

acoperire a ATMB vor fi reprezentate, în total, doar de doi membri.

**Indemnizaţii atractive**

[https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/W1siZiIsIjIwMTMvMDcvMTIvMTFfNDNfMzdfNzcxX2FnZXJwcmVzXzUzMjIzMzkuanBnIl1d/agerpres_5322339.jpg](https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/W1siZiIsIjIwMTMvMDcvMTIvMTFfNDNfMzdfNzcxX2FnZXJwcmVzXzUzMjIzMzkuanBnIl1d/agerpres_5322339.jpg)

Cu certitudine, va fi mare îmbulzeală pentru a prinde un loc în CCR,

deoarece indemnizaţiile de şedinţă nu sunt deloc de neglijat – “30% din

retribuţia directorului general/preşedintelui executiv al ATMB” (art.

18). Cum, potrivit ultimelor date disponibile, salariul lui Sorin

Oprescu este de 4.700 de lei, rezultă că fiecare membru al CCR va încasa

 1.410 lei pentru câteva ore de şedinţă.
„Jurnal de Investigaţii” a

semnalat încă din toamna anului 2011 faptul că înfiinţarea Autorităţii

Metropolitane de Transport Bucureşti s-a făcut pe

 picior, fiind incluse în aria sa de acoperire doar Bucureştii şi

Ilfovul. Aceasta în condiţiile în care localităţi foarte apropiate de

Capitală se află pe razele administrative ale altor judeţe. Este, de

exemplu, cazul localităţilor Adunaţii Copăceni sau Bolintin, care se

află pe raza administrativă a judeţului Giurgiu, deşi sunt la nici 10 km

 de Bucureşti.
Însă, în forma propusă de Primăria Capitalei, noua

Autoritate pare să concentreze prea multă putere în mâinile unui singur

om. Fie că se numeşte el Sorin Oprescu sau altfel.
