# Guvernul interimar condus de Predoiu, o nouă ședință; se discută și despre bani

_Published: 2025-06-12_

În pline discuții privind posibilele măsuri de reducere a deficitului bugetar, miniștrii Guvernului interimar condus de Cătălin Predoiu au întâlnire astăzi.

Pe ordinea de zi a ședinței se află și anumite proiecte privind alocarea unor fonduri și a bugetului Administrației Naționale „Apele Române”.

Este clar că viața merge înainte, dincolo de discuțiile pe care le poartă reprezentanții partidelor pro-europene vizavi de cele mai bune măsuri care ar trebui luate pentru reducerea deficitului bugetar.

Astăzi, miniștrii au fost convocați în ședință de Guvern de premierul interimar Cătălin Predoiu, pe [ordinea de zi](https://gov.ro/ro/guvernul/sedinte-guvern/informatie-de-presa-privind-proiectele-de-acte-normative-incluse-pe-agenda-edintei-guvernului-romaniei-din-12-iunie-2025) fiind o serie de proiecte de hotărâre și note care trebuie dezbătute.

Iar printre proiectele de hotărâre de Guvern se află și unul privind pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2025 pentru Administraţia Naţională „Apele Române”, aflată în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Totodată, se va discuta și despre acordarea unor sume de bani, ca „_justă despăgubire_” în legătură cu exproprierile de pe amplasamentul suplimentar al Autostrăzii de centură Bucureşti (pe raza localităților Glina, Cernica, Popeşti-Leordeni, Berceni, Vidra din judeţul Ilfov), a celor de pe amplasamentul suplimentar al Podului suspendat peste Dunăre (judeţele Brăila şi Tulcea), precum şi a celor pentru lucrarea „_de utilitate publică de interes naţional Deschiderea şi punerea în exploatare a carierei Jilţ Nord la o capacitate de 4,5 milioane tone/an lignit_”.

Mai precis, este vorba despre[suplimentări](https://sgg.gov.ro/1/proiectele-de-acte-normative-care-ar-putea-fi-incluse-in-sedinta-guvernului-romaniei-din-12-06-2025/)ale sumelor prevăzute inițial.
