PAUR are cel mai sărac parlamentar

Din declarația de avere a deputatului Călin Balabaștiuc reiese că nu a avut niciun fel de venit, fiind întreținut de părinți.

Călin Balabaștiuc, deputat al Partidului Alianța pentru Unirea Românilor (PAUR), poate candida cu ușurință la titlul de cel mai sărac parlamentar din istoria României. În declarația sa de avere, la rubrica venituri, în 2020 nu apare niciun înscris, acesta declarând jurnaliștilor de la Digi 24, cu greu, că a fost întreținut de către părinți. „Pentru că sunt un tânăr la 24 de ani, care nu a avut venit, nu a muncit. Am fost «ștudent»”, a precizat într-un final, fără a spune cu exactitate și cu ce sumă a fost ajutat de către părinți.

Tânărul deputat, care pe 1 iunie va împlini 25 de ani, cu domiciliul în județul Suceava, dar ales într-o circumscripție din Călărași, face parte din Comisia pentru Tineret și Sport. Acesta are cabinetul parlamentar în „Călărași, Str. Năvodari, nr. 67, jud. Constanța”, potrivit site-ului Ziariștii, care au publicat o captură a paginii personale a deputatului de pe cdep.ro. Între timp aceasta a fost editată și pusă adresa corectă, adică „Mun. Călăraşi, str. Bucureşti, nr 51, judeţ Călăraşi”.

Vorbă puțină, pe bani mulți

De la preluarea mandatului, Balabașciuc are o singură luare de cuvânt, la momentul depunerii jurământului, în decembrie 2020, când a fost extrem de emoționat, astfel încât de abia și-a putut citi scurtul discurs de pe foaia de hârtie. De asemenea, potrivit site-ului Camerei Deputaților, Balabașciuc a avut o declarație politică, în scris, ce viza „măsura eliminării gratuității călătoriilor feroviare pentru studenți”, dar și 9 propuneri legislative inițiate. Una dintre acestea prevede „modificarea Legii nr.334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale”. De altfel, Balabașciuc i-a refuzat pe jurnaliștii de la Digi24 să le răspundă de unde a avut finanțare pentru campania electorală, știind că nu e chiar ieftin să convingi lumea să îți acorde încredere, dar mai ales vot.

Balabașciuc, la întrecere cu Ciubuc-ul de la PAUR

Un alt deputat al partidului condus de George Simion și Claudiu Târziu se află pe lista celor mai săraci parlamentari. Ciprian Ciubuc, deputat din partea Partidului Alianța pentru Unirea Românilor, pare să fi supraviețuit dintr-o chirie agricolă, în valoare de 980 lei, însă și dintr-un câștig la loto în valoare de 1.500 lei, precum și alocația celor doi copii, potrivit declarației sale de avere. În contextul în care, în urmă cu o lună, acesta declara că declarația sa este incompletă, urmând să o revizuiască, nici la acest moment ea nu este actualizată.

Ciubuc mimează sărăcia. Noroc cu salariul de parlamentar!

Articolul precedentDEFINITIV: Clotilde Armand a pierdut alegerile din Sectorul 1
Articolul următorGermania ordonă Facebook să nu mai proceseze datele utilizatorilor de Whatsapp pentru cel puțin trei luni