# Mesajul jurnalistei Emilia Șercan pentru politicieni: ”Ați eșuat în garantarea siguranței cetățenilor”

_Published: 2022-04-12_

Emilia Șercan a transmis un mesaj pentru clasa politică din România.

Declarațiile au fost făcute în cadrul audierilor din Parlament, care vizează șefii Poliției.

### Emilia Șercan: ”Ați ajuns la putere ca să reprezentați strict interesele de partid”

”_Ați eșuat în garantarea siguranței cetățenilor și în garantarea libertății presei. Ați eșuat în misiunea de asigurarea promovării competenței și ați avut succes în promovarea obedienței, incompetenței și servilismului. Ați avut sucess ca atunci când ați ajuns la putere să reprezentați strict interesele de partid_”, a afirmat jurnalista.

Conform [Europa FM](https://www.europafm.ro/cazul-sercan-audieri-in-parlament-mesajul-jurnalistei-pentru-clasa-politica-din-romania-ati-esuat-in-garantarea-sigurantei-cetatenilor-video/), la audierile din Parlament în cazul Emilia Șercan, transmise într-un live pe Facebook de Epoch Times, a vorbit și Ludovic Orban. Fostul președinte PNL a acuzat indiferența clasei politice din România, precizând că ”_absența de azi a celor implicați reprezintă, din punctul meu de vedere, o gravă încălcare a obligațiilor pe care le au în funcțiile pe care le decid și o sustragere de la controlul parlamentar cu acordul miniștrilor_”.

### Ludovic Orban: ”Ce a pățit doamna trebuie coroborat cu tot ceea ce s-a întâmplat în speța dovedirii plagiatului”

”_Pe șeful Inspectoratului de Poliție l-am chemat să-i punem câteva întrebări. De ce s-a pensionat șeful Poliției București? De ce a încercat s-o inducă în eroare pe doamna Șercan cu privire la scurgerea de informații?_”, a adăugat Ludovic Orban.

Ludovic Orban a reamintit că junalista Emilia Șercan a prezentat, public, pe 18 ianuarie, elemente care indică faptul că este posibil ca Nicolae Ciucă să fi obținut titlul de doctor prin furt, prin plagiat.

”_Ceea ce a pățit doamna Șercan trebuie coroborat cu tot ceea ce s-a întâmplat în speța dovedirii plagiatului_”, a mai spus Orban.

Într-un text publicat pe Facebook în data de [11 aprilie](https://zin.ro/11/04/2022/administratie/sercan-ciuca-plagiat-aprilie/), jurnalista a precizat că premierul României ”a atins culmea supremă a ipocriziei mai repede decât orice politician versat”.

Mai mult, aceasta a precizat că premierul a ajuns președinte al PNL fără să participe la vreo competiție politică reală.
