Conflictul din Ucraina va conduce la apariția unei crize alimentare mondiale fără precedent, avertizează specialiștii World Food Program din cadrul ONU. Bombardamentele distrug şi câmpurile fertile din Ucraina, regiuni cunoscute drept grânarul Europei, distrugând culturi şi hambare care au consecinţe potenţial devastatoare pentru țară.
Fermierii ucraineni nu au carburanţi şi îngrăşăminte
Acest lucru creează o criză alimentară mondială „dincolo de orice am văzut de la cel de-al Doilea Război Mondial”, este semnalul de alarmă tras recent de către şeful World Food Program din cadrul ONU.
Potrivit ministrului adjunct al agriculturii din Ucraina, țara a pierdut exporturi de cel puţin 1,5 miliarde de dolari de la începutul războiului. Și livrările din Rusia, cel mai mare exportator de cereale la nivel mondial, sunt de asemenea afectate.
Recoltele unor importante culturi ale Ucrainei ar putea fi înjumătăţite în acest an, lucru care ar putea schimba poziţia ţării de exportator major, notează Bloomberg.
Invadarea Ucrainei are loc într-un moment important pentru agricultură. Fermierii ucraineni au început să planteze porumb şi floarea soarelui, dar se confruntă cu lipsa carburanţilor şi îngrăşămintelor. În cazul grâului plantat cu luni înainte de război, o parte din suprafaţă este ocupată de armata rusă.
Cerealele din Ucraina nu pot fi exportate
Fermierii se gândesc de asemenea să aleagă culturi mai potrivite pentru consumul local decât pentru exporturi. Analiştii anticipează scăderi de producţie cuprinse între 30 şi 55%, în funcţie de cultură. Acest lucru crește riscurile legate de apariţia unor lipse de produse cheie şi ar putea crește preţurile deja record ale alimentelor la nivel mondial.
În Ucraina, depozitele sunt pline de cereale care nu pot fi exportate deoarece Rusia a blocat accesul la Marea Neagră, principala rută de export a Ucrainei. Trenurile de mărfuri se confruntă cu probleme logistice, transportul cu camioane fiind problematic deoarece majoritatea şoferilor au vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani. Ucraina a interzis unele exporturi de cereale pentru a putea asigura alimentația populației. Pentru industria cărnii de pui din Bulgaria, războiul din Ucraina se suprapune peste probleme deja existente, cum ar fi preţurile record ale furajelor şi pandemia. Fermierii bulgari pregătesc proteste din cauza faptului că statul nu le vine în ajutor.
Caravana Cu Apele Curate va evalua gradul de poluare cu plastic a malurilor Dunării