# Raluca Prună se desparte de Dacian Cioloș, din cauza Oanei Bogdan

_Published: 2019-03-12_

**Fostul ministru al Justiţiei Raluca Prună se desparte de Dacian Cioloș, din

guvernul căruia a făcut parte, afirmând că nu poate fi de acord cu ideile

promovate în numele PLUS de Oana Bogdan privitor la renunţarea la proprietate.**

”În ultimele săptămâni am

fost întrebată dacă sunt de acord cu cele susţinute de PLUS, prin Oana Bogdan.

Evident că nu pot fi de acord. Mă despart categoric de PLUS, pe care nu îl

înţeleg de ce intră captiv într-un subiect ales de Oana şi care nu e ceea ce

trebuie rezolvat în România. Problema României nu este renunţarea la

proprietate, ci în primul rând repararea efectelor naţionalizării – neterminată

la aproape 30 de ani de post comunism. Asta aş fi vrut să aud de la PLUS în

materia proprietăţii, ca jurist şi ca votant”, a scris pe Facebook Raluca

Prună, fost ministru al Justiţiei în guvernul condus de Dacian Cioloş, liderul

PLUS.

Raluca Prună se desparte de

Dacian Cioloș și susţine că apelul la statistici din Occident unde din ce în ce

mai mulţi oameni ar renunţa la proprietate este de neidentificat în vreo

statistică.

”Ţara pe care Oana Bogdan

şi cu mine o cunoaştem bine, fals invocată ca exemplu de schimbare de paradigma

asupra proprietăţii, este una în care procentul de proprietari a crescut mereu

în ultimii ani. Peste 70% din belgieni sunt proprietari. E păcat că PLUS se

lasă târât într-un asemenea subiect. E păcat de sutele de oameni care fac

imaginea PLUS în moduri discrete şi profesioniste, de tot efortul celor care am

făcut cu putinţă PLUS şi care nu ne putem regăsi în noua lui arhitectură. E

păcat că oamenii noi în politica nu înseamnă în primul rând să ne ocupam

fiecare de ceea ce ne pricepem să facem. Un program politic este o ofertă

electorală. Şi e bine să fie clară, cu o viziune pe termen lung, cu argumente

care să ţină şi cu soluţii credibile. Chestia cu Uber şi belgienii care ar

justifica un fel de renunţare la proprietate în România, printr-o altă manieră

de a locui un spaţiu, e atât de inexactă că nu poate fi considerată o oferta

serioasă. Colocuirea este mai degrabă despre respectul celor care locuiesc

împreună un spaţiu, nu despre renunţarea la proprietate. Ba mai mult,

colocuirea presupune ca toţi să ne purtam ca nişte ‘buni proprietari’ cu

spaţiul pe care îl locuim împreună”, a adăugat Raluca Prună.

Ea precizează că postarea

sa nu este un atac la persoană. ”A pune în discuţie idei emise de o persoană,

nu înseamnă a ataca persoana. A arăta că argumente şi idei nu sunt fără fisură

ţine de o gândire critică, de un mod de a dezbate pentru a sublima idei care să

reziste criticii”, a conchis fostul ministru al Justiţiei.

Reacţia fostului ministru vine după ce în presă a

apărut o declaraţie a Oanei Bogdan, membru în conducerea PLUS, referitoare la

renunţarea benevolă la proprietate. Acum, Raluca Prună se desparte de Dacian

Cioloș.
