Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Patru bărbați, agenți de pază în Tmișoara, au fost arestați pentru 30 de zile, în urma unui incident petrecut la începutul acestei luni.

Cei patru, acum inculpați într-un dosar penal instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, sunt acuzați că au bătut un bărbat, căruia totodată i-au sustras mai multe bunuri.

Potrivit procurorilor, în cauză au fost efectuate cercetări față de patru persoane, ulterior fiind dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale față de trei inculpați, cercetați pentru purtare abuzivă, în timp ce față de un inculpat – pentru purtare abuzivă și tâlhărie.

După cum precizează procurorii, „în data de 03.02.2024, în jurul orei 07:30 – 07:35, în municipiul Timișoara, județul Timiș, patru inculpați, în calitate de agenți de pază/de securitate, angajați ai unei societăți comerciale, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în timp ce se aflau într-un birou/vestiar, au exercitat acte de violență asupra persoanei vătămate, cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat 25 de zile de îngrijiri medicale, după care unul dintre inculpați i-a sustras persoanei vătămate suma de 50 de lei, un briceag de culoare roșie, un pachet de țigarete, o sticlă de băuturi alcoolice și încărcătorul telefonului mobil”.

În urma anchetei derulate până acum, față de trei dintre inculpați, procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, propunere admisă la Judecătoria Timișoara:

Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, cu privire la inculpaţii: Mocan Teodor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de purtare abuzivă și tâlhărie; Nemetz Alin-Beniamin, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă; – Nichita Ștefan, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă.

Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor Mocan Teodor, Nemetz Alin-Beniamin şi Nichita Ştefan pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 08.02.2024 până la data de 08.03.2024, inclusiv. Respinge cererile inculpaţilor formulate prin apărători din oficiu, de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu sau controlului judiciar, ca neîntemeiată.

Articolul precedentIntervenție decisivă a Poliției Locale Sectorul 5: minor implicat în trafic de substanțe interzise, capturat
Articolul următorLa pas prin târg, cu ediul Sectorului 5: „Oricare ar fi greutatea misiunii lui în comunitate, Piedone descurcă, Piedone rezolvă, Piedone poate”