Horațiu Potra, unul dintre mercenarii aflați în spatele candidatului pro-rus la alegerile prezidențiale anulate, mai rămâne o perioadă în arest.
Măsura preventivă luată față de acesta în dosarul în care este inculpat alături de Călin Georgescu a fost menținută și prelungită, vineri, însă o soluție definitivă va fi luată la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Horațiu Potra și fiul acestuia nu vor fi puși momentan în libertate, a decis Curtea de Apel București, în dosarul în care este acuzat de tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive, orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept și instigare publică.
„Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpaţii Potra Horaţiu, Potra Dorian şi Potra Alexandru-Cosmin.
Menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpaţii Potra Horaţiu, Potra Dorian şi Potra Alexandru-Cosmin până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 30 de zile. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare”, se arăta în încheierea instanței.
Încheierea a fost contestată de cei trei, astfel că dosarul va ajunge pe masa judecătorilor de la Înalta Curte. Aceasta în condițiile în care cu doar o zi înainte, Înalta Curte analizase o altă contestație în dosar, din partea procurorilor.
Pe 5 ianuarie, CA București luase decizia de a admite o cerere de modificare a obligaţiilor impuse prin măsura controlului judiciar, formulată de un alt inculpat din dosar – Dan Cristian Panța.
Panța este consilier local în Mediaș, județul Sibiu, ales pe lista Partidului Patrioților, organizație condusă de Horațiu Potra. Pe 6 decembrie 2024, imediat după invalidarea primului tur de scrutin, acesta s-a implicat în operaționalizarea „grupului de acțiune” al lui Potra, participând inclusiv la punerea la cale a planului celor 21 de susținători ai lui Călin Georgescu de a merge la București pentru a semăna haos la mitingul din 8 decembrie 2024.
În drum spre București, Dan Cristian Panța a fost oprit de polițiști în timp ce se afla la volan, la acel moment stabilindu-se că acesta consumase droguri. Probabil pentru curaj…
După ce a fost plasat sub control judiciar, cu anumite obligații de respectat, săptămâna trecută, instanța a încuviinţat ca acesta să părăsească tempor țara, „în perioada 11-15 ianuarie 2026, în vederea deplasării în Bordeaux (Franța). Respinge ca inadmisibilă cererea inculpatului de ridicare a pașaportului de la autoritatea abilitată, în vederea deplasării în afara țării”.
Ulterior, încheierea CA București a rămas definitivă, după ce ÎCCJ a respins „ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva încheierii din data de 05 ianuarie 2026 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a Penală, în dosarul nr. 6008/2/2025/a1.7”.
Rămâne de văzut dacă Panța se va mai și întoarce în țară, joi…






