# Ministra Familiei le promite studenților tabere de iarnă și de vară

_Published: 2024-01-12_

Natalia Intotero, ministra Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse, promite că studenții români vor avea parte de „_acțiuni și campanii interesante_”, primele dintre acestea constând în tabere care se vor organiza luna viitoare.

Taberele la care face referire ministra vor fi organizate în colaborare cu Casele de Cultură ale Studenților (CCS), iar acesta este doar începutul, pentru că, potrivit acesteia sunt în pregătire „_activități multe și interesante pentru tinerii din România_”.

În acest sens, Natalia Intotero face publică că ieri s-au „pus la cale” acțiunile din acest an pe domeniul de tineret în cadrul unei întâlniri cu directorii Caselor de Cultură ale Studenților și cu reprezentanții asociațiilor studențești (USR, UNSR și ANOSR).

Și, după cum s-a convenit, primele acțiuni utile tinerilor studenți vor începe pe 12 februarie:

„_Mă bucur să vă anunț că începând din acest an vom organiza, prin CCS-urile din toată țara, tabere studențești de iarnă. Sunt 1.000 de locuri pentru studenți care se vor bucura de tabere în perioada 12 – 25 februarie. În plus, în această vară vom avea alte 5.000 de locuri disponibile în tabere._

_De asemenea, am discutat cu directorii Caselor de Cultură ale Studenților despre activitățile pe care le vom desfășura în acest an.
Vă asigur că toate CCS-urile din țară se străduiesc să le ofere studenților o paletă cât mai mare de activități, iar 2024, deși e un an cu un buget mult mai mic față de anul trecut, va aduce multe acțiuni și campanii interesante_”, [promite](https://www.facebook.com/NIntotero/posts/pfbid0twQq5evuxnNxUffdSgnAVJMvbutkd9be5tEQkCWoHgL1WkNTqRZHCXLzuP5Vt3Cul)ministra Familiei.
