Sediul Policlinicii cu Plată nr. 1 şi cel al Kandia-Excelent, revendicate pe baza unor acte false

Policlinica cu Plată nr. 1 de pe Calea Victoriei, sediul Kandia – Excelent SA de pe Şoseaua Viilor, zeci de hectare de teren în Dobroeşti-Pantelimon şi lista ar putea continua. Toate sunt revendicate de un cetăţean argetinian, pe baza unui certificat de moştenitor mai mult decât dubios, întocmit de o notăriţă cu aplecare spre spiritism. Este singura concluzie care se poate trage studiind această speţă, având în vedere că notarul bucureştean Ruxandra Ioana Cocea nu găseşte nimic neobişnuit în declaraţia unui cetăţean român născut în 1975 care susţine sub propria semnătură (legalizată de notar) că l-a cunoscut pe un evreu fugit din România în 1941 şi decedat în 1962 în Argentina!
Alfred Lowenbach era în perioada interbelică un evreu ale cărui afaceri prosperau în România. Numai că vremurile nu aveau să fie de partea sa.
Mirosind că treaba se-mpute rău la Bucureşti, mai ales pentru cei de etnia sa – şeful statului era mareşalul Ion Antonescu, iar legionarii erau la putere – Alfred Lowenbach părăseşte România în anul de graţie 1941 şi se stabileşte în Argentina.
Ce a făcut el pe la Buenos Aires nu este foarte clar. Mai ales că legăturile sale cu România s-au încheiat definitiv, având în vedere că, la doar câţiva ani după fuga sa din ţară, la Bucureşti se instaurează Guvernul Dr. Petru Groza, iar la 11 iunie 1948 are loc naţionalizarea principalelor mijloace de producţie. Rezumând, nu ar mai fi avut nicio problemă legată de etnia sa, dar tot ar fi înfundat puşcăria, fiind socotit de comunişti ca fiind chiabur.
Aşa cum spuneam mai devreme, nimeni nu poate spune cu certitudine ce a făcut Alfred Lowenbach în ultima parte a vieţii lui, pe meleaguri argentiniene, însă asupra unui aspect toată lumea este de acord: şi-a dat obştescul sfârşit pe 5 iunie 1962, la Gaona, Argentina.

Intră în scenă „unicul moştenitor”

Peripeţiile evreului nostru nu au mai preocupat pe nimeni decenii bune. În România era la putere Partidul Comunist şi nimănui nu-i trecea prin cap să revendice averea lăsată de izbelişte de Alfred Lowenbach atunci când s-a autoexilat în Argentina. Deh, doar era vorba de „avutul obştesc” sau „proprietatea întregului popor”, cum vreţi să-i spuneţi.
Însă schimbarea de regim din decembrie 1989 a reaprins interesul presupuşilor moştenitori ai omului de afaceri pentru clădirile şi terenurile pe care le deţinuse acesta cu mai bine de jumătate de veac în urmă. Aşa că în 2010 intră în scenă un anume Jacobi Pedru Heriberto German, octogenar cu domiciliul în Buenos Aires, care solicită că este unicul moştenitor al lui Alfred Lowenbach.
Acest cetăţean argentinian susţine că este unicul fiu al Margaritei Lowenbach, căsătorită Jacobi, la rândul ei singura fiică a lui Alfred Lowenbach. Margarita Lowenbach a decedat la data de 31 iulie 1997, la venerabila vârstă de 95 de ani, deci nu mai poate fi consultată asupra veridicităţii acestor afirmaţii.
În acest punct al istorisirii, se impune menţionat faptul că, în cazul oricărei succesiuni, moştenitorii trebuie să vină cu martori care să declare pe propria răspundere, în faţa notarului, că l-au cunoscut pe răposat şi că acesta nu a mai avut alţi copii (legitimi sau „din flori”).

Contract de mandat cu semne de întrebare

Ceea ce s-a întâmplat şi în speţa noastră, însă modul cum a fost făcut acest lucru în cadrul unui cabinet notarial ridică serioase îndoieli. Mai întâi, Jacobi Pedru Heriberto German încheie un contract de mandat cu cetăţenul român Mihail Istrate, căruia îi dă mână liberă să se ocupe de tot ceea ce înseamnă reprezentări în faţa notarului, în faţa autorităţilor statului competente în ceea ce priveşte drepturile succesorale, în justiţie şamd.
Ceea ce ridică primele semne de întrebare este următoarea frază, prezentă la capitolul Clauze finale din respectivul contract de mandat: “Toate cheltuielile ocazionate de îndeplinirea prezentului mandat sunt suportate prin convenţia părţilor de către mandatar”. Ce interes ar avea mandatarul să achite toate cheltuielile din buzunarul propriu, pentru ca apoi imobilele revendicate să intre în proprietatea argentinianului?
Apoi, mai apare o situaţie cel puţin atipică: la 82 de ani, presupusul moştenitor face două călătorii din Argentina în România, şi în iunie, când dă o procură generală de reprezentare avocatului Viorel Budai, dar şi în noiembrie, când încheie contractul de mandat cu Mihail Istrate. Cam obositor pentru un octogenar, nu?

Notăriţa care are roaming cu Lumea de Apoi

Însă ceea ce urmează este cu adevărat halucinant. Notarul Ruxandra Ioana Cocea emite un certificat de moştenitor pe baza a trei declaraţii de notorietate date de martori. Aceştia sunt Marian Cucu, născut la 27 ianuarie 1945, şi Mihai-Alin Pavel, care a văzut lumina zilei pe 29 august 1975.
În prima declaraţie notarială, cei doi susţin că au cunoscut-o “de mai mulţi ani” pe Margarita Lowenbach (căsătorită Jacobi), decedată în Argentina pe 31 iulie 1997, şi au cunoştiinţă că aceasta era cunoscută în familie, în societate şi în unele acte oficiale ca Margareta Lowenbach. Înainte de 1989 era imposibil ca cei doi s-o fi cunoscut pe argentiniancă, din moment ce aceasta nu a venit în România niciodată, iar după… puţin probabil (în 1989 Mihai-Alin Pavel avea 14 ani).
Următoarele două declaraţii sfidează însă orice urmă de bun simţ. Cei doi declară în faţa notarului, care le legalizează declaraţiile, că l-au cunoscut “de mai mulţi ani” chiar pe defunctul Alfredo Lowenbach, decedat pe 05.06.1962.
Or, Mihai-Alin Pavel este născut în 1975, la 13 ani după ce Alfred(o) trecuse în lumea celor drepţi, aşa că nu ar fi putut să-l cunoască decât dacă notăriţa are serioase înclinaţii spre spiritism şi să le fi facilitat celor doi o întrevedere. Altfel nu vedem cum, din moment ce, după ştiinţa noastră, niciun operator de telefonie mobilă nu oferă roaming cu Lumea de Apoi. 

Revendicări cu “greutate”

Dar să vedem ce revendică argentinianul octogenar (în curând nonagenar, îi urăm mulţi înainte!). Pe rolul Tribunalului Municipiului Bucureşti se află nu mai puţin de 11 acţiuni în revendicare imibiliară introduse de Jacobi Pedru Heriberto German.
Iar imobilele şi terenurile revendicate nu sunt deloc de lepădat – două imobile pe Calea Victoriei din Bucureşti, într-unul funcţionând în prezent Policlinica cu Plată nr. 1. Apoi, pe lista de revendicări a argentinianului se află un teren de 25.384 mp în Şoseaua Viilor nr. 20, pe care funcţionează fabrica de ciocolată Kandia – Excelent.
Nu în ultimul rând, pe listă se află şi un teren de 50 de hectare lângă Bucureşti, la Dobroeşti-Pantelimon.
Notă. Aspectele prezentate în aceste rânduri nu sunt singurele la limita legii (sau chiar dincolor de ea) din acest dosar, aşa că vom continua să-l luăm la puricat în perioada următoare. Abia ne-am stârnit.