PMP crede că ar fi trecut pragul dacă s-ar fi renumărat voturile

Cererea de renumărare a voturilor le-a fost respinsă

Cu toate că președintele PMP Eugen Tomac pare să fi înțeles situația de la alegerile parlamentare din 6 decembrie, depunându-și chiar și demisia după eșecul de urne înregistrat de partidul său, nu același lucru se poate spune și despre colegii acestuia, cei care par să nu se fi împăcat în totalitate cu ideea că, cel puțin patru ani de acum înainte, vor trebui să stea pe tușă.

S-au opus partidele renumărării voturilor?

Astfel, cu Tomac afară din schemă, PMP anunță că ar fi depus la Biroul Electoral Central o solicitare de renumărare a voturile care, însă le-ar fi fost repinsă, întrucât, potrivit spuselor acestora, celelalte partide politice s-ar fi opus.

PNL se lasă greu: la ce ministere nu vrea să renunțe

PMP este de părere că după o renumărare ar fi trecut pragul electoral

„Ieri (joi – n.r.) a avut loc ședința Biroului Electoral Central în care au fost discutate și solicitările de renumărare făcute de Partidul Mișcarea Populară. Pentru o informare corectă, solicitările noastre au fost respinse. Le mulțumim magistraților din Biroul Electoral Central care au susținut demersurile noastre, în schimb partidele politice s-au opus. Este lesne de înțeles de ce partidele, fie ele de dreapta sau de stânga, au votat împotriva solicitărilor PMP. Avem convingerea că dacă erau aprobate solicitările noastre, existau șanse ca rezultatul final să fie diferit”, scriu cei de la PMP.

Ziarul de Investigații

Articolul precedentPNL se lasă greu: la ce ministere nu vrea să renunțe
Articolul următorPleșoianu nu spune cum a pierdut la alegeri, dar știe ce au pățit alții: „Pe unii îi interesează doar blaturile care le asigură scaunele”
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.