Captură video Youtube/UK News
Captură video Youtube/UK News

Salto de Castro, un sat situat în nord-vestul Spaniei, este de vânzare, transmite BBC.

Prețul pentru care această regiune poate fi achiziționată este de 260.000 de euro.

Situat la granița cu Portugalia, în provincia Zamora și la trei ore de mers cu mașina de Madrid, Salto de Castro are foarte multe clădiri care includ 44 de locuințe, un hotel, o biserică, o școală, o piscină municipală și chiar o clădire de cazarmă care găzduia garda civilă.

Salto de Castro a fost abandonat de mai bine de trei decenii

Proprietarul a cumpărat satul la începutul anilor 2000, cu intenția de a-l transforma într-un punct turistic. Cu toate acestea, criza economică a împiedicat ca planul să devine realitate.

Proprietarul a visat să aibă un hotel aici, dar totul a fost suspendat. Ar vrea în continuare ca proiectul să devină realitate”, a declarat Ronnie Rodriguez, de la Royal Invest, compania care îl reprezintă pe proprietar.

Pe site-ul Idealista pe care este trecută proprietatea, proprietarul, care are peste 80 de ani, a postat următorul anunț: ”Vând acest sat pentru că sunt urbanist și nu pot întreține afacerea”.

A atras interes, cu peste 50.000 de vizite de când a fost listat, acum o săptămână, la acest preț.

Până în prezent, aproximativ 300 de persoane și-au exprimat interesul de a achiziționa un întreg sat

Salto de Castro a fost construit de compania de generare a energiei electrice Iberduero, cu scopul de a găzdui familiile muncitorilor care au construit rezervorul, la începutul anilor 1950.

Cu toate acestea, s-au îndepărtat după finalizarea sa, iar satul a fost total părăsit la sfârșitul anilor 1980.

Astfel de zone sunt etichetate ca ”Spania golită”. Sunt zone rurale abandonate, cărora le lipsesc multe dintre serviciile găsite în orașe.

Inițial, satul ar fi trebuit să fie vândut pentru câteva milioane de euro

Salto de Castro a fost scos la vânzare anterior, pentru până la 6.5 ​​milioane de euro.

Totuși, fără cumpărători și din cauza clădirilor vandalizate, prețul a scăzut.

Prețul cerut de 260.000 de euro este suficient doar pentru achiziționarea unui apartament cu un dormitor în zonele înstărite din Madrid sau Barcelona.

Articolul precedentGuvernul reglementează parțial piața energiei. A fost adoptată o nouă ordonanță
Articolul următorFoști șefi de poliție din București, judecați pentru trafic de influență
Jurnalist full-time / Pesimist part-time