# Au trecut europarlamentarele, Rareș Bogdan e din nou contra unei înțelegeri cu PSD

_Published: 2024-09-11_

Candidat pe lista comună PSD&PNL la europarlamentare – și nu oricum, ci pe locul 2 pe listă, după social democratul Mihai Tudose, liberalul Rareș Bogdan își arată din nou dezaprobarea față de PSD.

De fapt, față de existența unei înțelegeri cu PSD privind variante „de lucru” în perspectiva alegerilor prezidențiale.

Cum Rareș Bogdan, așa cum îl știm, are răspunsuri și explicații pentru tot, astăzi, acesta a asigurat că nu s-a discutat „_despre un tandem_ _preşedinte – premier_”, că „_nu există niciun fel de înţelegere_” și că PNL, nu-i așa, are propriul candidat câștigător:

„_Mergem pe ideea de preşedinte. Va fi validat preşedintele Ciucă duminică la Consiliul Naţional_”, a precizat Rareş Bogdan, la Parlament, citat de [Agepres](https://www.agerpres.ro/politica/2024/09/11/rares-bogdan-nu-am-discutat-despre-tandem-presedinte-premier-nu-doresc-sa-ma-asez-cu-psd-la-masa-e-nevoie-de-un-premier-de-dreapta--1353045).

Iar viitorul politicii depinde de votul pe care îl vor da cetățenii, Rareș Bogdan explicând că există și posibilitatea ca PNL să fie (din nou) În opoziție.

„_Vom vedea care suntem câştigători în partid: cei care nu dorim cu PSD la masă sau cei care doresc cu PSD la masă, eu nu doresc cu PSD la masă. (…) E şi opoziţia o soluţie, nimeni nu a murit în opoziţie, s-a întărit, dar sunt absolut convins că noi vom guverna România, vom avea premierul, va fi la propunerea partidelor, dar îl va desemna preşedintele, iar preşedintele României va fi Nicolae Ciucă, pentru că e cel mai bine pregătit, cel mai bine profilat, este singurul care are o carieră extrem de serioasă în spate_”, a mai declarat Rareș Bogdan.

Totodată, europarlamentarul a făcut și un pronostic, privind scorul la vot, aici admițând că „_PNL nu poate să ia singur 51%_”, așadar „_noi sperăm la 30 – 27% la alegerile parlamentare_„. Iar speranța moare ultima.
