Victor Ponta a început să facă declarațiile cel puțin chestionabile, în plină campanie electorală.
Candidat (din nou) la alegerile prezidențiale, de această dată aparent independent și nu chiar din partea PSD, Ponta a povestit singur singurel, fără a-l întreba nimeni, despre faptul că, în calitate de premier, ar fi ales Serbia în defavoarea României, luând măsuri pentru a fi inundate sate românești de pe clisura Dunării, pentru a proteja Belgradul.
Declarațiile lui Victor Ponta au fost făcute în cadrul unui podcast, unde acesta a explicat că are cetățenie sârbă ca semn de recunoștință. Recunoștință pentru ce, poate vă întrebați. Ei bine, conform lui Ponta – care a prezentat o variantă infirmată de mai toți politicienii „activi” la acel moment, personal ar fi a dat ordin structurilor româneşti să deschidă valea de la Porţile de Fier şi astfel nu a fost inundată capitala sârbă Belgrad.
El a spus că, în schimb, a fost inundată partea românească, dar oamenii au fost mutaţi şi s-au dat repede despăgubiri. S-a stârnit un adevărat iureș, însă Ponta nu a dat înapoi. Aseară, a explicat într-un video cumva că a făcut totul din dragoste pentru oameni, printre cele cuvântate fiind însă și declarația conform căreia niciun român nu ar fi avut de suferit.
Astăzi a revenit, pe Facebook, arătând că este „mândru”:
„Am salvat vieți omenești Și sunt mândru că am avut puterea să fiu un lider adevărat, un lider care are grijă de oameni! Așa voi face și ca Președinte! Noi, românii, vom fi mereu buni vecini — vom ajuta la greu și ne dorim să fim ajutați la greu! Așa e viața și nu trebuie să ne schimbăm!
Nu înțeleg această “inundație” de ură și minciună venită din partea celor care, în 2014, erau colaboratorii mei cei mai apropiați! Bineînțeles că decizia mea a fost corectă (atât tehnic, cât și uman): nu a existat nicio victimă în zona Dunării și nici pagube materiale semnificative. Sigur, Gorjul și Vâlcea nu sunt județe prin care trece Dunărea; dar este la fel de sigur că am fost personal în Gorj și Vâlcea și i-am ajutat pe oameni!
Așa am acționat ca Prim-Ministru și așa voi acționa și ca Președinte! Iar cei care, în 2014, erau lângă mine și acum mint și mă înjură, probabil că vor fi sancționați chiar de români si de Dumnezeu , nu de mine!”.
Între timp, Marcel Ciolacu a reacționat și l-a sfătuit să facă un pas înapoi: „Când ești prim-ministru sunt multe momente în care ești nevoit să iei decizii grele. Dar ele nu trebuie ascunse niciodată de propriii cetățeni.
Să recunoști senin – după ani de zile! – că ai fost de acord, în calitate de prim-ministru al României, să inunzi sate românești pentru a salva orașe străine și să te lauzi că, drept recompensă, ai primit cetățenia altui stat, e clar că joaca de-a suveranismul nu mai ține!
Orice scuză ai invoca, fiecare cetățean al acestei țări așteaptă de la un demnitar – fie el președinte, premier sau orice altceva, să-și apere propria țară și propriii cetățeni! În niciun caz nu te mai crede nimeni că ești suveranist și că mori cu toți de gât pentru poporul și țara ta!
Victor, ia măcar acum o decizie înțeleaptă! Retrage-te din cursă ! Niciun pesedist nu îl vrea pe Nicușor Dan președinte! Răscumpără-ți măcar în al doisprezecelea ceas imensa greșeală făcută atunci! Pune măcar acum România, cu adevărat, pe primul loc!”.
Dincolo de ceea ce a scris Ciolacu, fost șef politic peste Ponta – cât timp acesta din urmă revenise prin PSD și i-a și fost consilier, au fost ieri câteva voci care au arătat că ceea ce spune Ponta este o invenție. Cei despre care acum Ponta spune că au fost colaboratorii „cei mai apropiați” în 2014, dar care în acest moment sunt „inundați „de ură și minciună”.
Unul dintre aceștia, un alt om cunoscut ca sincer și corect, Liviu Dragnea. Ex președinte al PSD și vicepremier la momentul 2014.
„Ponta bate câmpii ca de obicei şi, ca orice mitoman, la un moment dat minciunile ţi se sparg în faţă. La acel moment, Belgradul era deja inundat, erau deja mari probleme acolo, nu mai avea cu ce să ajute Victor Ponta Belgradul. (…) Nu a dat Victor Ponta drumul la apă ca să salveze Belgradul, este exclus aşa ceva”, a precizat Dragnea, citat de B1 TV.