Membrii de drept ai Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) s-au întâlnit astăzi cu președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni.
Una din temele anunțate a fost inclusiv situația războiului din Orientul Mijlociu, în condițiile în care, cu doar câteva zile înainte, șeful statului dădea de înțeles că România nu este amenințată direct de conflictul armat.
Nicușor Dan s-a aflat astăzi față în față cu premierul Ilie Bolojan, ministrul Apărării, vicepremierul Radu Miruță, ministrul Afacerilor Interne, vicepremierul Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, ministrul Economiei, Irineu Darău, și ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare.
O întâlnire care a început la ora 9.30 și care a durat aproape 2 ore, pe ordinea de zi a ședinței fiind „incluse subiecte referitoare la Situația din Orientul Mijlociu. Implicații pentru România; Evaluarea impactului evenimentelor din Orientul Mijlociu asupra pieței petroliere din România; Analiza dislocării temporare pe teritoriul României a unor capabilități militare”.
Și, după cum se anunță pe site-ul Administrației Prezidențiale, „președintele României, Nicușor Dan, va susține miercuri, 11 martie 2026, ora 13.30, o declarație de presă, la Palatul Cotroceni, la finalul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării”.
Pe 5 martie, președintele Nicușor Dan declara însă că nu va convoca CSAT în cazul situației din Orientul Mijlociu atât timp cât evenimentele nu prezintă „un pericol imediat” pentru România.
Războiul din Orientul Mijlociu este departe de România, însă paralizează strâmtoarea Ormuz, o rută crucială pentru transportul hidrocarburilor, astfel că preţurile petrolului au înregistrat creșteri substanțiale. În plus, se pare că SUA ar dori să folosească baza militară de la Mihail Kogălniceanu pentru intervenții în Orientul Mijlociu. Într-o astfel de situație, va fi nevoie însă și de aprobarea Parlamentului.
Este a 12-a de când Israel și SUA au atacat ținte din Iran. Cel puțin 1.332 de civili iranieni au fost uciși, iar mii de persoane au fost rănite în urma bombardamentelor. Deși Donald Trump a declarat că războiul este „aproape încheiat”, ieri liderul de la Casa Albă a sugerat că misiunea SUA nu este încheiată încă.






