# Dan Barna, după audierea de la Departamentul de Luptă Anti-Fraudă

_Published: 2021-03-11_

Dan Barna, co-președintele alianței [USR-PLUS](http://usrplus.ro), chemat la audieri la Departamentul de Luptă Anti-Fraudă ([DLAF](http://www.antifrauda.gov.ro/new/)), în legătură cu proiectele pe bani europeni, a declarat că nu are „niciun fel de problemă”, mai mult, că este mulțumit  că a putut lămuri neclaritățile din sesizare.

„În campanie electorală, când în urma acelui articol a fost o autosesizare a DLAF. Când am primit invitaţia m-am bucurat că în sfârşit am ocazia să clarific eventuale lucruri care erau neclare acolo. A fost un dialog civilizat, un dialog de câteva zeci de minute, cred că am stat undeva la o jumătate de oră, 40 de minute. Au fost întrebări destul de banale legate de câteva trei formulare de participanţi la proiect, dacă semnătura era a mea sau nu era semnătura mea – nu a fost nicio problemă acolo”, a afirmat Dan barna, după audieri.

Totodată, acesta a precizat de ce nu era într-o situaţie de conflict de interese în legătură cu croitoria din Sibiu. „Acestea au fost cele două teme abordate. A fost un dialog simplu. Sunt foarte mulţumit că am avut ocazia să clarific şi sunt optimist că vom ajunge într-un termen, sper eu scurt şi nu vom aştepta încă 2 ani pentru a închide această poveste pentru care am consumat enorm de multă energie şi eu şi colegii mei din USR-PLUS.”, a mai spus Barna.

## Deocamdată fără concluzii

De altfel, vicepremierul a dat de înțeles că inspectorii DLAF nu îl vor chema la o a doua serie de audieri, aceștia fiind mulțumiți de clarificările pe care le-a adus în acest caz. „Nu a fost nicio concluzie (a întâlnirii – n.r.). Inspectorii din cadrul DLAF au notat ceea ce am spus, s-au declarat mulţumiţi, au spus că nu au niciun fel de problemă, lucrurile sunt clare”, a completat Barna.

Pe 6 martie 2020, Dan Barna anunţa că sora a fost audiată, în cadrul verificărilor deschise de căre Departamentul pentru Lupta Anti-Fraudă, la fosta sa firmă.

Reamintim că publicația [Rise Project](https://www.riseproject.ro/articol/adevarul-despre-dan-barna/) a publicat, în anul 2019, un articol în care se aduceau acuzații firmei lui Dan Barna, amintindu-se de multele proiecte eșuate, sugerându-se că acesta ar fi, în realitate „supervizorul senin al unor fraude şi conflicte de interese cu fonduri UE”, [relatează Mediafax](https://www.mediafax.ro/).

[Barna și Cioloș, în bătălia pentru conducerea USR PLUS](https://zin.ro/05/03/2021/politica/barna-ciolos-lupta-sefia-usrplus-alegeri-prezidentiale-2024/)
