Sursa: Facebook

Actorii din cadrul Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București au protestat ieri în stradă, după o idee anunțată de ministrul Culturii, care îi viza.

Și, prezent în mijlocul acestora, ministrul Andras Demeter (UDMR), a fost înregistrat când îi făcea „proști” pe actorii care-i cereau demisia.

Actorii au primit un program-pilot cu „instrucţiuni privind organizarea unitară şi evidenţa timpului de muncă pentru personalul de execuţie din instituţiile publice de spectacol sau concert” și, date fiind cele expuse în acel act, au ieșit în fața Teatrului Național.

Mai precis, Ministerul Culturii a propus normarea timpului de muncă pentru artiști, așa că actorii care au ieșit ieri în stradă au afișat mesaje precum „Sunt artist, creez liber, nu în program fix” sau „Constrângerea și supunerea omoară libertatea de expresie”.

La manifestație a venit și ministrul Culturii, Andras Demeter Istvan, care a anunțat că retrage proiectul pilot, dar „probleme de fond vor rămâne”. Însă, până acolo, a avut loc și o ieșire cel puțin reprobabilă a ministrului.

În fața camerelor, Andras Demeter a anunțat că va retrage circulara cu noile norme, însă mai mulți artiști prezenți au continuat să-i ceară demisia.

Demisia este un act unilateral, poate să fie cerută, dar trebuie depus de mine. Deocamdată nu am motive”, a subliniat ministrul. Iar dacă se oprea aici, ar fi evitat ceea ce a urmat.

Numai că, în timp ce actorii continuau să scandeze „Demisia! Demisia!”, ministrul Culturii, într-un dialog cu actorul Gabriel Fătu, director al Teatrului Dramaturgilor, a reacționat: „Poate demisia lui, din prostie”.

Băi, prostia este mare. Foarte mare!”, au fost afirmațiile ministrului, surprinse de camera Cultura la dubă.

Articolul precedentLegea privind pensiile magistraților, pe agenda CCR de azi