# Ministrul Energiei, sfat pentru consumatorii nemulțumiți: „Cum să plătim o factură la un hoţ? Nu plătim, încercăm să vorbim, dacă nu, reclamaţie către Protecţia Consumatorului”

_Published: 2022-01-11_

Virgil Popescu, ministrul Energiei, a vorbit despre situația în care se află românii după ce au fost emise facturile de către furnizori, multe dintre ele fără aplicarea legii și, deci, fără compensări sau plafonări.

Ministrul afirmă că există soluții chiar dacă sumele au fost deja tipărite pe facturi și trimise consumatorilor, însă în niciun caz nu ar trebui achitate dacă nu se încadrează în normele legale.

Potrivit acestuia, se poate încerca rezolvarea „cu vorbă bună”, însă în ultimă instanță trebuie sesizate instituțiile de control, ca să ia măsuri. Plastic, Popescu i-a comparat la [Realitatea.net](https://www.realitatea.net/stiri/actual/ministrul-energiei-explica-de-ce-unii-furnizori-nu-au-aplicat-plafonul-si-reducerea-la-facturile-de-energie_61dc8bba1299012133222d58) pe furnizorii care nu aplică legea drept „_hoți_”:

„_Cum să plătim o factură la un hoţ? Încercăm întâi de bunăvoie cu hoţul, între ghilimele, să spunem aşa. Dacă nu aplică legea, e clar că face o infracţiune, nepunerea în practică a unei legi este o infracţiune, chiar dacă legea nu are o sancţiune, există corecţii prin celelalte legi. Nu plătim, încercăm să vorbim, dacă nu, reclamaţie directă către Protecţia Consumatorului_”, este sfatul ministrului către români.

Aceasta în condițiile în care, potrivit acestuia, nu se poate spune că furnizorii au fost luați prin surprindere, iar facturile puteau fi modificate din noiembrie, însă „_majoritatea au încercat să păcălească legea_”, a mai spus ministrul, dând exemplul celui mai mare furnizor de energie din România, care „_a trimis facturi la 3 milioane de oameni fără palfonare_”. Însă, din ce este convins Virgil Popescu, lucrurile își vor intra într-un făgaș normal, chiar dacă aceasta înseamnă controale și amenzi.

„_Furnizorii au greșit pentru că au trimis facturi fără plafonare și compensare. Un mare furnior, până azi _(n.r. – ieri)_, a dat drumul la facturi fără să aplice legea. Abia în urma controlului de la Protecția Consumatorului, au dat drumul la facturi compensate._ (…)

_Legea își intră ușor ușor să-și reintre în drept. Au dat vina pe faptul că le e greu să își adapteze programele informatice. Fac un apel către toți furnizorii să dea drumul la facturile modificate. (…) Oamenii au nevoie de bani, nu trebuie să le bage mâna în buzunar furnizorii de energie. (…) _

_Există ANPC, există ANRE, care și ea trebuie să dea drumul la controale, ANAF, chiar și Consiliul Concurenței. Toate instituțiile statului trebuie să lucreze ca să se pună ordine în facturare. Mă gândesc ce-o fi așa greu să nu poți factura la zi, cu plafonare. Ministerul Energiei nu are nicio pârghie de control. _

_Sunt convins că ANPC se va sesiza la toate facturile nemodificate. (…) Pe lângă facutrile neplafonate mai sunt și facturi cu citire eronată, pur și simplu este încarcat consumul. Nu mai merge așa!_”, a transmis ministrul Popescu.

De altfel, încă de anul trecut ministrul Energiei, [a transmis](https://zin.ro/23/12/2021/economie/popescu-energie-avertisment-furnizori-gaze/) un „_avertisment clar_” furnizorilor de energie electrică și gaze, de a nu-și bate joc de români, căci vor fi sancționați dur.
