11 milioane de euro au naufragiat în pescuitul maritim

După şase ani de implementare a fondurilor europene în comunităţile pescăreşti, pescuitul la Marea Neagră se face ca în epoca de piatră. La sfârşitul lui 2012, penultimul an în care România mai beneficiază de fondurile UE, Programul Operaţional de Pescuit este un dezastru: doar 8% este rata de absorbţie pe axa destinată modernizării flotei de pescuit şi o singură cerere de finanţare depusă în acest an

România va rata singura şansă de resuscitare a pescuitului maritim. Structurile Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, responsabile cu implementarea fondurilor europene, au reuşit ca, în cei şase ani de când au fost deschise liniile de finanţare ale UE în domeniul pescuitului, să torpileze complet Axa prioritară 1- „Măsuri de adaptare a flotei de pescuit comunitare”.
La Marea Neagră nu a fost cumpărată nici măcar o singură ambarcaţiune de pescuit industrial. Potrivit raportărilor AMPOP, valoarea totală iniţială a fondurilor pe Axa 1 se ridica la 13,3 milioane de euro, din care, până în prezent, s-au consumat doar 2,1 milioane.

Flota costieră, trei traulere

Dorna

Potrivit Agenţei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, anul acesta trei pescadoare mai activează în Marea Neagră: „În anul 2012, ANPA a emis 93 de autorizaţii de pescuit comercial la Marea
Neagră şi 72 de autorizaţii speciale de pescuit calcan. Dintre acestea, trei autorizaţii sunt emise pentru pescadoare”.
Deşi comparativ cu anul trecut situaţia s-a ameliorat, în sensul triplării capturilor de peşte, viaţa pescarilor este departe de standardardele prevăzute de UE pentru comunităţile pescăreşti. Programul Operaţional pentru Pescuit 2007- 2013 prevede atingerea unor standarde minime în ceea ce priveşte capacităţile flotei de pescuit sub pavilion românesc şi alinierea activităţilor de pescuit la practicile europene. Potrivit POP, care citează Fişierul Navelor şi Ambarcaţiunilor de Pescuit, capacitatea teoretică de pescuit a României la Marea Neagră este de 439 de nave şi ambarcaţiuni, din care 22 cu lungimi de peste 12 metri (considerate pescadoare) şi 417 cu lungimi mai mici de 12 metri, totalizând 2.604,86 tone şi o putere de 8.691,79 kilowaţi.
Dintre cele 22 de pescadoare care figurează pe hârtie, majoritatea au fost inactive în ultimii ani. Doar patru au navigat în 2009, în 2010 nici unul dintre proprietarii de pescadoare nu a solicitat autorizaţie de pescuit, iar situaţia a rămas la fel de critică în 2011- o singură autorizaţie – pentru ca în 2012 numărul acestora să se ridice la trei. Potrivit POP, pescadoarele costiere sunt de acelaşi tip, cu o lungime de aproximativ 25 m şi au fost construite în perioada anilor ’80.
Vasele de pescuit la Marea Neagră au echipamente şi instalaţii învechite şi nu oferă siguranţă în exploatare. În concordanţă cu Politica Comună de Pescuit, statul român trebuie să menţină un nivel minim de 12-13 nave moderne şi performante. Potrivit POP, în intervalul 2007-2010 cel puţin jumătate dintre navele mari de pescuit trebuia modernizate, o cincime din motoarele vechi şi poluante care propulsează pescadoarele trebuia schimbate cu unele ecologice, iar 300 de pescari instruiţi în domeniul pescuitului ecologic.
Anul viitor 80% dintre navele de pescuit ar fi trebuit modernizate iar 60% dintre motoarele acestora să fie schimbate. De asemenea, cel puţin 15% dintre activităţile de producţie ar trebui să fie prietenoase cu mediul iar România. Ei bine, nici unul dintre aceste obiective nu a fost atins, iar de acum înainte şansele scand drastic, atât din punct de vedere al fondurilor nerambursabile, care, dacă se va decide prelungirea programului, vor fi mult mai mici, cât şi ca posibilităţi financiare ale pescarilor.

Sărăcie lucie în satele pescăreşti

Deşi pescarii s-ar putea asocia în vedere achiziţiei şi exploatării unei ambarcaţiuni de pescuit conform standardelor UE, realitatea la faţa locului este alta: „Noi trăim din mila mării. Majoritatea pescarilor sunt pensionari care nu au altă sursă de venit decât pescuitul. Nu sunt bani”, spune Nelu Iordache, secretarul Asociaţiei de Pescuit Sportiv şi Agrement Delfinul din Eforie Sud.
Potrivit acestuia, pescarii nu au bani pentru achiziţia unei simple bărci, darămite să cumpere pescadoare. Cel mai ieftin pescador la mâna a doua costă 100.000 de euro, în timp ce un pescador nou costă aproximativ un milion de euro, situaţie în care nu mai poate fi vorba nici măcar de achiziţia prin fonduri europene.
De altfel, această realitate se reflectă perfect în raportul POP pe acest an. Pentru Măsura 1.3. „Investiţii la bordul navelor de pescuit şi selectivitate” nu a fost depusă decât o singură cerere, cu o valoare totală eligibilă de 278.109 euro, cerere care se află în etapa finală de selecţie. Din cauza indolenţei autorităţilor, pescarii se zbat în sărăcie iar AMPOP nu are cui să dea cele peste 300 milioane de euro disponibile prin Fondul European de Pescuit.
Totalul celor cinci axe de acţiune se ridică la nu mai puţin de 307,6 milioane de euro, din care statul român ar fi trebui să asigure aproape 77 de milioane de euro. Alocaţia era prevăzută să crească anual şi gradual, de la 15,1 milioane de euro în 2007, la un nivel de 36, 3 milioane de euro şi până la 45,3 milioane de euro în ultimul an de aplicare a stategiei, 2013, însă statul român, în loc să crescă sumele, le-a scăzut. În primul semestru al acestui an POP a fost modificat prin dezangajarea unor sume de bani, astfel că alocaţia finală a scăzut.

POP, ucis în faşă

Constantin1

Coaliţia „ONG-uri pentru Fonduri Structurale” reclamă situaţia inacceptabilă creată de AM POP prin plafonarea la 1% a fondurilor de salarii destinate proiectelor ce pot fi depuse în cadrul cererilor lansate în ultima vreme.
Coaliția consideră că acest plafon nu este unul echitabil pentru niște specialiști care ajută statul să-și îndeplinească angajamentele prin implementarea unor programe de importanță strategică, cu impact larg asupra societății. „Dacă un beneficiar ar accesa un proiect de 1.000.000 de euro, cu o întindere de doi ani, bugetul de salarii ar fi de 10.000 de euro per proiect, respectiv 416 euro/lună. Acest lucru înseamnă că suma netă ar ajunge la aproximativ 250 euro pe lună pentru toată echipa de management al proiectului… Bunele practici în domeniu stabilesc praguri de 15-20 % din valoarea eligibilă a proiectului destinate fondului de salarii, mergând până la procente mai mari în cazul proiectelor mai mici. Înşişi reprezentanţii Comisiei Europene au sesizat faptul că această prevedere va avea consecinţe negative asupra capacităţii de a gestiona fondurile”, a precizat asociaţia.
„Un proiect de un milion euro este un proiect complex care are nevoie de un nivel superior de management. Având în vedere plafonul de 1% instituit de AM POP, rezultă că persoanele implicate în managementul proiectului pot primi în medie 63 de euro net/persoană/lună, situaţie absurdă”, a arătat coaliţia de ONG.

Cu 50 de ani înapoi

În 2013, ultimul an de fonduri europene, România se va întoarce în timp cu 50 de ani. 1964 a fost ultimul an în care România socialistă s-a limitat la pescuitul în Marea Neagră, după care a început expansiunea oceanică.
În perioada 1964-1965 au fost comandate şantierelor navale din Japonia primele traulere oceanice de mare capacitate, „Constanţa” şi „Galaţi”, care realizau împreună o medie anuală de 6.620 tone de peşte oceanic. Flota de pescuit a fost extinsă în 1973 la 20 de traulere şi trei nave frigorifere de transport.
În 1972, producţia medie anuală pe navă activă era de de 2.864 de tone, cu o medie zilnică de 19,4 tone. În anii 1970-1989, Intreprinderea de Pescuit Oceanic ajunsese la un număr de 60 de nave şi 5.125 de salariaţi. La acea dată, flota oceanică a României era considerată numărul unu în Europa. Navele IPO pescuiau în Oceanul Atlantic, îndeosebi în vestul Africii. Din păcate pentru România, la aproape 50 de ani distanţă de momentele de glorie ale pescuitului oceanic, ţara noastră nu mai deţine nici măcar flota de traulere din Marea Neagră.

Share: