Două sondaje publicate zilele acestea de INSCOP Research arată faptul că, în continuare, AUR conduce în ceea ce privește intenția de vot.
Pe 6 noiembrie, INSCOP a publicat rezultatele unui sondaj privind intenția de vot pentru alegerile parlamentare, realizat în perioada 25 octombrie – 2 noiembrie.
Sondajul indică faptul că prima poziție în topul opțiunilor de vot este ocupată de AUR (38%), formațiunea fiind urmată de PSD, cu 19,5%, și PNL cu 14,6%.
Tododată, 12,3% ar vota cu USR, cu UDMR ar vota 4,8% din alegători, iar pentru SENS – 3,2%. Totodată, pentru POT ar vota 3,1% dintre alegători, pentru SOS – 1,7%, alt partid – 1,8%, iar 1% dintre votanți își exprimă preferința pentru un independent.
„Pentru a obține date relevante statistic pe segmente socio-demografice, sondajul realizat în luna noiembrie s-a concentrat doar pe două întrebări (direcția țării și intenția de vot pentru partidele politice), însă a fost aplicat pe un eșantion semnificativ mai mare (3.000 de respondenți), comparativ cu eșantioanele obișnuite de 1.100 de respondenți în cazul cărora adresăm, de regulă, 25-30 de întrebări”, arată INSCOP.
Astăzi au fost publicate și datele unei alte cercetări: „Cum votează românii în funcție de vârstă”. Iar datele arată că există o categorie de vârstă unde AUR nu se află pe primul loc în opțiunile de vot pentru parlamentare. Mai precis, persoanele de peste 60 de ani, care optează în proporție de 38% pentru PSD.
Așadar, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, 34% dintre persoanele sub 30 de ani ar vota AUR, 16% SENS, 14% USR, 13% PNL, 9% PSD, 5% POT, 3% UDMR, iar 3% SOS.
„3% dintre tineri ar opta pentru alt partid, în timp ce nicio persoană din această categorie de vârstă nu a declarat că ar alege un candidat independent.
Cum votează persoanele din categoria de vârstă 30-44
50% dintre persoanele cuprinse între 30 și 44 de ani ar alege să voteze cu AUR dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare. 18% dintre aceștia optează pentru USR, 11% pentru PNL, 8% pentru PSD, 3% pentru UDMR, iar 3% pentru POT. 2% ar alege alt partid, 2% un candidat independent, în timp ce 1% ar vota pentru SENS și 1% pentru SOS România.
Cum votează persoanele din categoria de vârstă 45-59
41% dintre votanții cu vârsta între 45 și 59 de ani își exprimă preferința pentru AUR. 19% dintre aceștia ar alege PNL, 15% PSD, 12% USR, 6% UDMR, 2% POT, 2% SOS România, iar 1% SENS. 1% ar vota un candidat independent, iar 1% alt partid.
Cum votează persoanele din categoria de vârstă 60+
38% dintre persoanele de peste 60 de ani ar vota cu PSD dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare. 28% optează pentru AUR, 15% pentru PNL, 7% pentru USR, 5% pentru UDMR, 3% pentru POT, 2% pentru alt partid, 2% pentru SOS România, iar 1% pentru un candidat independent. Nicio persoană din această categorie de vârstă nu a declarat că ar alege partidul SENS”sunt interpretările sondajului.
De altfel, aceste diferențe sunt explicate de Remus Ștefureac, director INSCOP Research:
„Electoratul tânăr și adult activ (18–59 ani) privilegiază AUR, în timp ce segmentul 60+ rămâne orientat în proporții ridicate spre PSD. Această diferență semnalează o scindare valorică între generațiile formate în contexte socio-politice distincte și sugerează transformări profunde în modelul de socializare politică.
Contrastul dintre generația 18–29 (două treimi dintre tineri votează, în această ordine, cu AUR, SENS și USR) și cea 60+ (două treimi dintre seniori votează cu PSD și AUR, în acestă ordine) ilustrează două continente politice distincte. Practic, dacă ar vota doar tinerii de 18-29 de ani, un partid neparlamentar precum SENS ar fi al doilea partid al României, în timp ce pentru persoanele cu vârsta de peste 60 de ani, acest partid nu există.
Dacă seniorii privilegiază stabilitatea și protecția socială, tinerii manifestă o preferință pentru opțiuni radicale și schimbare netă. Această polarizare reprezintă o provocare majoră pentru coeziunea democratică și pentru capacitatea sistemului politic de a formula politici incluzive.
Sprijinul dominant acordat AUR de către categoriile de vârstă 30–44 ani indică o posibilă maturizare a unei orientări anti-sistem care transcende nemulțumirea conjuncturală. Se conturează profilul unui electorat ce articulează o critică sistemică a ordinii politice post-1989, combinând revendicări socio-economice cu elemente de naționalism și neîncredere instituțională.
De asemenea, rezultatele Barometrului Informat.ro–INSCOP relevă incapacitatea partidelor mari de a depăși praguri simbolice de susținere în rândul tinerilor și al adulților activi. Slăbirea acestor poli indică o criză gravă a reprezentării politice pe fondul diminuării încrederii în competența și autenticitatea elitelor care au dominat scena politică în ultimele două decenii”.






