De vineri, Sorin Grindeanu nu mai este interimar la conducere PSD, fiind ales, cu majoritate, președinte „plin”.

A fost Congresul Extraordinar al Partidului Social Democrat, cu Grindeanu unic candidat pentru funcția de președinte.

Însă nu a fost chiar unanimitate în voturi, dat fiind că vorbim, totuși, de o democrație în PSD. Așa că Grindeanu a fost ales lider cu 2.787 de voturi „pentru”, opt abțineri și 15 voturi „împotrivă”.

PSD îşi asumă istoria! Le-am mulțumit, în cadrul Congresului Extrardinar al PSD, foștilor președinți care, prin deciziile şi acțiunile lor, au marcat parcusul democratic al României!”, a transmis pe Facebook Grindeanu.

Însă nu chiar toți foștii președinți ai PSD au fost alături de acesta la Congres. Vineri au lipsit Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă. Primul, deoarece nu a primit invitație, în timp ce Viorica Dăncilă a declinat.

Tot pe Facebook, Dăncilă a sublinat că este „neîregimentată politic”, dar că ar fi participat, însă programul nu i-a permis – probabil în calitate de președinte, dar și de director general la Casa Româno-Chineză, este foarte ocupată.

Este nevoie de recâștigarea încrederii cetățenilor, să se întoarcă la obiectivele pe care le-au avut”, a transmis Viorica Dăncilă un sfat către foștii săi colegi.

Pe de altă parte, Dragnea a catalogat Congresul de vineri drept „o parodie politică, o imitație satirică a congreselor serioase pe care PSD le-a avut de-a lungul timpului”, arătând că nu a fost invitat pe motiv că este condamnat, nereabilitat.

Vineri, la Congres, Grindeanu a anunțat modificarea statutului partidului prin eliminarea etichetei de „progresiști”, deoarece „vremea improvizațiilor a trecut. PSD are nevoie de o linie ideologică fermă”. Iar propunerile de modificare a Statutului PSD au fost adoptate în unanimitate.

PSD va fi, din nou, un partid al tuturor românilor! Un partid care va acționa după un plan bine definit, bazat pe rezultate concrete și cu politici publice adaptate realității.

PSD reprezintă stânga românească responsabilă. Stânga modernă preocupată de o economie puternică, de servicii publice funcționale, de industrie, agricultură, salarii corecte și de sprijin pentru cei vulnerabili.

Avem nevoie de un patriotism economic matur care să ofere garanția că interesele României sunt respectate.
Le mulțumesc colegilor care au acordat astăzi votul de încredere echipei mele! O echipă tânără, cu performanțe demonstrate și cu putere de muncă
”, a arătat noul lider social democrat.

Articolul precedentRămășițele lui Grigore Alexandru Ghyka – ultimul Domn al Moldovei și întemeietorul Jandarmeriei, depuse duminică la Opera Națională
Articolul următorSondaje: AUR, în continuare în preferințele românilor