Fostul ministru al justiției, Monica Macovei, fost implicată sâmbătă după-amiaza într-un accident rutier soldat cu o victimă. Aflată la volan, aceasta ar fi intrat pe contrasens și a lovit un motociclist, pe DN 39, între Mangalia și 2 Mai, iar în urma impactului, motociclistul a fost rănit grav și dus la spital, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale.
Polițiștii încă nu au comunicat care a fost cauza accidentului și cine se face vinovat, și, dacă Macovei susține că este complet nevinovată, sunt unele voci care subliniază că evenimentul rutier s-ar fi produs din vina fostului ministru și că se va mușamaliza totul.
Una dintre aceste voci este și a fostului premier Victor Ponta, despre care nu se poate spune că a fost vreodată vreun admirator al Monicăi Macovei. Și, într-o postare pe Facebook, Ponta atrage atenția că se poate încerca mușamalizarea cazului.
Totodată, fostul premier subliniază că, în cazul acestui eveniment rutier, este o tăcere oarecum suspectă din partea celor care, în alte vremuri și în alte circumstanțe, pozau în „justițiari”:
„Nu comentez niciodată accidente rutiere în care sunt implicate persoane publice (toți cei care suntem șoferi știm că nu suntem scutiți 100% de un asemenea pericol).
Dar în cazul Monicai Macovei, mare iubitoare de pușcării, cătușe și scandal contra tuturor – am o întrebare: dacă un alt politician era implicat în așa ceva (intrat pe contrasens, accidentarea gravă a altei persoane) în câte minute ieșea Macovei și trupa ei de “reziști” să înfiereze imediat și să ceară zeci de ani de închisoare pentru vinovați? Acum vedeți că toți tac mâlc – și se pregătesc să găsească explicații – chiar să dea vina pe victimă!
Vreau doar să le explic celor naivi (idioții îi las în pace) care au crezut în toate minciunile și declarațiile “macoveiștilor” atăția ani. În România “lupta anticorupție” și discursurile sforăitoare despre “lupta pentru justiție” au fost doar arme prin care adversarii politici să fie înlăturați – și “sclavii” celor din afară să fie promovați și protejați când fac mai rău decât cei pe care îi criticau!
Sper sincer ca victima să se însănătoșească – și sper (deși nu cred) că Monica Macovei va răspunde pentru greșeala sa. Dar prea des, în România, trebuie să te bazezi doar pe Dumnezeu ca să-ți facă dreptate!”.
Pe de altă parte, la câteva ore după accident, Monica Macovei și-a făcut timp să explice pe Facebook că a fost „parte a unui accident rutier”, versiunea acesteia fiind că motociclistul a făcut o manevră periculoasă și că ea doar a încercat să evite o tragedie:
„Încep să îmi revin din starea de șoc. Conducând de la 2 Mai spre Mangalia, pe banda mea și nu pe contrasens, un motociclist a intrat din plin în aripa stângă a mașinii, moment în care airbags s-au declanșat, cauciucul din stânga față s-a spart.
Nu am pierdut controlul mașinii nici o secundă. Urmare a spargerii cauciucului din partea stânga față, mașina a mers încet spre stânga, oprindu-se într-un scuar mic, cu vegetație. Sper ca motociclistul să își revină, de câteva ore încerc să obțin informații despre starea lui”.
Însă, chiar dacă Monica Macovei a ținut să sublinieze că mașina „a mers încet spre stânga” și că „s-a oprit într-un scuar mic, cu vegetație”, în imaginile prezentate de Ziua de Constanța autoturismul condus de fostul ministru arată destul de „șifonat”.