PSD se prezintă la Cotroceni fără o propunere de premier

„Vrem să vedem dacă preşedintele trage de timp, dacă preşedintele s-a gândit chiar la o soluţie şi are o soluţie”, afirmă Vasile Dîncu.

Președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu a afirmat că PSD nu va merge la consultările de luni, de la Cotroceni, cu o propunere de premier. În opinia sa, președintele Iohannis este cel mai în măsură „să-și refacă guvernarea”, acesta fiind unul dintre cei care au generat criza politică, prin susținerea lui Florin Cîțu.

„Nu mergem în acest moment cu nicio propunere, pentru că vrem să vedem ce vrea preşedintele, în primul rând. Preşedintele este cel care s-a aflat în spatele cel puţin a unei părţi din această criză – cea politică, a girat-o, până la urmă, girându-l pe Florin Cîţu – şi trebuie să-şi refacă guvernarea pentru că acest tip de guvernanţă, nereuşit până acum, cel puţin din perspectiva rezultatelor guvernării – în acest timp este eroul principal”, a declarat Vasile Dîncu, în emisiunea Insider Politic, de la Prima TV.

„Cum să mergem la putere?”

Liderul PSD este de părere premierul interimar Florin Cîţu ar fi trebuit să renunţe la funcţie înaintea moţiunii de cenzură.  „Îmi spune lumea: «Bun i-aţi dat jos, acuma duceţi-vă la putere!» Cum să mergem la putere? Pentru că este atributul preşedintelui să numească premierul. Preşedintele s-a pronunţat mai demult că nu va mai pune niciodată un premier al Partidului Social Democrat. Am mers cu propunere după alegeri şi am fost refuzaţi. Acum, de bun simţ ar fi fost ca domnul Cîţu, după ce a observat că are o majoritate de 281 de voturi în Parlament împotriva lui, să îşi dea demisia şi preşedintele să refacă cum să revenim la situaţia de la început, situaţia de după alegeri şi să dea ocazia unui preşedinte de partid care va fi fost acolo să creeze o majoritate”, a mai spus Dîncu.

Totodată, acesta consideră că după alegerile din decembrie, firesc ar fi fost ca social democrații să fi dat premierul, la acel moment, chiar dacă nu a făcut 51%. „Acum vrem să vedem dacă preşedintele trage de timp, dacă preşedintele s-a gândit chiar la o soluţie şi are o soluţie, pentru că nu are rost să ne ducem cu o propunere atunci când nu ni se cer propuneri, pentru că o facem în van”, a completat Vasile Dîncu.

Raluca Prună vede un „guvern politic de largă coaliție” ca soluția pentru ieșirea din criza politică

Cu ce delegație va fi prezent PSD la Cotroceni

Delegația PSD care va fi prezentă la consultările de la Cotroceni îi are în componență pe liderul social democraților, Marcel Ciolacu, prim vicepreședintele Paul Stănescu, dar și trei aleși locali. Potrivit surselor G4Media, cei trei „locali” sunt: Corneliu Ștefan (președintele Consiliului Județean Dâmbovița), Ionuț Pucheanu (primarul municipiului Galați) și Corina Ene (primarul comunei bihorene Căbești).

Cei trei aleși locali sunt printre cei nemulțumiți de modul în care Executivul a făcut alocarea banilor din Fondul de Rezervă al Guvernului. Concret, potrivit hotărârii publicate deja în Monitorul Oficial, municipiul Galați nu a primit vreun ban din acest Fond, nici măcar atât cât i-a fost alocat comunei Căbești (50.000 lei), în timp ce la CJ Dâmbovița vor ajunge doar 1.063.000 de lei.

Cea mai mare sumă, la nivel de județ, este alocată județului Constanța (71.437.000 lei), urmat de Suceava (46.293.000 lei) și Mureș (42.508.000 lei), iar pe ultimele poziții se află județele Brăila, Ialomița și Dâmbovița, cu sub 10.500.000 lei. La nivel de municipii reședință de județe, doar 16 dintre ele vor primi bani din Fondul de Rezervă, cei mai mulți ajungând la Constanța (10.000.000 lei), iar cei mai puțini la Bistrița (800.000 lei).

„Cîţu şi-a bătut joc de noi”, transmit primarii liberali din județul Constanța

Articolul precedentMunicipiul Dobreta Turnu-Severin intră în carantină totală, de luni
Articolul următorÎncălzirea globală: o creştere de 2 grade Celsius face diferenţa dintre viaţă şi moarte