Zeci de infracțiuni descoperite de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara în activitatea angajaților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș.
Iar cap de listă este chiar un șef de serviciu al acestei instituții, Lihor-Laza Laszlo Andras, care, potrivit anchetatorilor, este deja arestat într-un alt dosar de corupție.
Potrivit informațiilor oficiale, în cel mai recent dosar, Lihor-Laza Laszlo Andras a fost trimis în judecată pentru luare de mită în formă continuată (21 acte materiale), fraudă informatică în formă continuată (113 acte materiale) și fals informatic în formă continuată (113 acte materiale).
Alături de acesta, acuzați sunt și alți 12 inculpați, 11 dintre aceștia trimiși în judecată în stare de arest, care vor răspunde în fața instanței pentru complicitate la luare de mită, dare de mită, complicitate la infracțiunea de fraudă informatică, complicitate la infracțiunea de fals informatic.
În dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Timiș părți civile sunt mai multe instituții, astfel că, subliniază procurorii, „pentru recuperarea sumelor încasate pe nedrept cu titlu de pensie handicap vizual s-a constituit parte civilă Ministerul Muncii si Solidariții Sociale prin Consiliul Judetean Timiș și DGASPC Timiș, cu suma de 26.492.703 lei (aproximativ 5.362.895 euro), corespunzătoare pensiei încasate pe nedrept de către un număr de aproximativ 500 persoane”.
În plus, până la trimiterea în judecată a acestor 13 inculpați, au fost încheiate acorduri de recunoaștere a vinovăției cu alți 15 inculpați, „care au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, respectiv pedepse cu închisoarea cu suspendarea executării sub supraveghere”.
„În perioada 2013 – 2020, în exercitarea funcției de șef al Serviciului Evidență Drepturi Persoane cu Dizabilități din cadrul DGASPC Timiș, inculpatul Lihor-Laza Laszlo Andras ar fi pretins și primit de la 21 de persoane, prin intermediari, sume de bani cu titlu de mită – între 1.000 lei până la 2.600 euro de persoană, primind în total 17.800 euro și 20.100 lei, pentru a efectua formalitățile necesare obținerii indemnizației de încadrare în grad de handicap vizual, în condițiile în care persoanele respective nu erau îndreptățite să beneficieze de aceste drepturi.
Pe lângă mita solicitată și remisă pentru introducerea în grad de handicap, inculpatul ar mai fi încasat diverse ”cotizații” (în aceeași modalitate – prin intermediari), anual de regulă, în bani, sume de circa 50 euro, 200 – 300 lei și/ sau produse alimentare.
Concret, inculpatul ar fi introdus pe nedrept în sistemul informatic al DGASPC Timiș, pentru un număr total de 45 persoane, date reale cum sunt datele de identitate ale persoanelor interesate și date false cum sunt gradul de handicap, diagnosticul, certificatul, decizia de plată, comisia de evaluare etc., creând în acest mod situații necorespunzătoare adevărului în baza de date, conform cărora acele persoane sunt persoane cu handicap și necesită plata sub formă de prestații sociale cât și alte drepturi (transport gratuit, bilele tratament gratuit, scutire de impozite etc.).
Obținerea pe nedrept de certificate de încadrare în grad de handicap, în maniera expusă anterior, a devenit de notorietate, motiv pentru care persoane din alte județe și-au stabilit provizoriu reședința în județul Timiș.
Acele documente fac ca beneficiarii lor să obțină indemnizații de încadrare în grad de handicap care nu li se cuvin, dar și alte facilități conferite de lege, prejudiciul adus bugetului de stat, fiind de 3.404.698 lei.
Precizăm că, o mare parte din falșii beneficiari de prestații sociale ca urmare a încadrării nereale în grad de handicap, fie nu au avut niciodată un loc de muncă în România, fie lucrează în străinătate, fie lucrează în instituții publice și nu achită niciun fel de contribuții la bugetul de stat. Mai mult, o parte dintre aceștia dețin în același timp și permis de conducere auto și circulă pe drumurile publice.
O mare parte din prejudiciul material cauzat a fost recuperat, prin restituirea, pe parcursul urmăririi penale, a sumelor încasate necuvenit de către beneficiarii pensiei”, precizează DNA într-un comunicat de presă.